Premierul Marcel Ciolacu a făcut mai multe declarații despre Educație sub cupola Parlamentului;

„Stoparea declinului economic a fost primul lucru pe care a trebuit să-l facem. Totuși, românii resimt din plin încă șocurile economice din ultimii ani. De aceea, construcția bugetară pe 2024 prevede creșteri de venituri pentru peste 12 milioane de cetățeni. Avem peste 40 de miliarde de lei în buget în plus pentru creșterea pensiilor, salariilor, alocațiilor, dar și pentru cei aflați în nevoie! Totodată, acest Guvern va face dreptate pensionarilor! Pentru prima dată, anul viitor vom avea două creșteri consistente ale pensiilor. Indexarea cu 13,8% – de la 1 ianuarie și recalcularea – de la 1 septembrie. Astfel, pensia medie va crește anul viitor de la 2.100 de lei la peste 2.800 de lei. Dacă ne raportăm la momentul intrării noastre la guvernare, ajungem la o creștere mai mult decât dublă, față de inflația de 30% din perioada 2022-2024. Vom face dreptate și profesorilor și ne vom respecta anul viitor toate angajamentele pe care ni le-am luat în fața lor. La virgulă, cum am promis”, spune Marcel Ciolacu.

Pe lângă Infrastructură, celelalte două domenii strategice în care guvernul va investi considerabil în 2024 vor fi Educația și Sănătatea.

„Avem cea mai mare alocare bugetară la Educație din istorie, de 4.1% din PIB, adică un plus de 22 de miliarde de lei față de execuția din 2023 și un plus de 61%. După mulți ani în care a fost Cenușăreasa bugetului, 2024 va fi în sfârșit anul Educației. Peste 12 miliarde de lei vor fi investiți în infrastructura educațională doar din PNRR. De asemenea, alocăm un buget de 1.14 miliarde pentru a asigura masa caldă pentru elevii din aproape 1.000 de unități școlare. Pe de altă parte, la Sănătate vom avea un plus de 44%, adică mai mult cu 5,8 miliarde de lei, față de execuția din 2023. Nu vreau să mai întâlnim situații în care spitalele să rămână fără finanțare și bolnavii să nu aibă acces la tratament. Totodată, nu mai vreau ca oamenii cu venituri mici să fie nevoiți să aleagă între medicamente și mâncare. De aceea, vom investi masiv în medicii de familie, dar vom continua și construcția de spitale prin PNRR, astfel încât să creștem accesul oamenilor la servicii medicale de calitate. Iar, cine mai îndrăznește să ia șpagă pentru a-și face treaba, trebuie să plătească extrem de aspru”, menționează Marcel Ciolacu.

Lasă un comentariu

Tendințe