«Pentru ceea ce am făcut pentru şcoală şi pentru săteni, doresc să mi se pună un tablou fotografic în una din clase, directorul să se intereseze de starea tabloului, iar inspectorii să consemneze în procesul-verbal situaţia tabloului!», a lăsat prin testament asta dascălul din Bărbăteștii Gorjului, Ioan I. Popescu, la finalul unei cariere didactice de excepție.

 În ultimii ani, istoricii Gheorghe Gorun și Petre Rădulea, medicul și scriitorul Cornel Munteanu, profesorul Vaile Gogonea, urmașii familiei, doamnele Maria Rogojeanu și Violeta Motorgeanu, au făcut eforturi deosebite pentru a scoate această personalitate a învățământului gorjean de sub colbul uitării. În prezent avem chiar o școală care poată acest nume la Bărbătești și un monument ridicat în anul 2022.

Ioan I. Popescu a fost fiul unui ţăran cu același nume, din satul Bărbătești , absolvent al Şcolii  Normale.  A funcţionat o perioadă la Tunşi (Ţicleni), la Petreşti şi apoi a venit la Bărbăteşti. La  Bărbăteşti a  dovedit o mare stăruinţă în pregătirea elevilor după cum spun martorii timpului.  Examenele de sfârşit de şcoală se dădeau la centrele de comună, câte 4-5 şcoli pe comună! La examenele acestea, elevii învăţătorului Ioan Popescu erau primii, aveau cele mai bune rezultate! Deoarece școala se desfăşura în  două clădiri particulare, acesta a hotărât  să construiască o şcoală şi a cumpărat pământ cu banii lui, a construit şcoala cu banii lui şi ai sătenilor.

Dascălul Ioan Popescu a făcut parte din delegaţia care a reprezentat Gorjul în 1912 la festivitatea dezvelirii la Iaşi a statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acolo, Ioan Popescu, învăţătorul gorjean  a avut cinstea să deschidă manifestarea naţională pentru că a luat primul cuvântul! «Domnilor, Cuza Vodă, salvatorul poporului românesc este viu între noi, cât va fi neamul românesc! După cum Iisus îl învie pe Lazăr din morţi, aşa Cuza Vodă deşteaptă din somn pe ţăranul român! Ceea ce a rămas neterminat de la Tudor Vladimirescu s-a terminat sub Cuza Vodă! Voi, muncitori cu palma bătută de cornul plugului şi sapă, cu spinarea dogorită de arşiţă, îmi daţi vocea voastră nevinovată şi înăbuşită de nevoi către Cel Preaînalt, ca să deschidă porţile cereşti şi să-l trimită pe Cuza Vodă în formă de duh sfânt, ca să intre în acest corp de aramă şi să stea de vorbă cu cei dezrobiţi! Pentru toate aceste şi alte multe fapte ale mele şi marile fapte ale lui Cuza Vodă, zic: În veci să fie pomenit de neamul românesc şi de istoria ţării»!

 Pentru rezultatele la învăţătură ale copiilor şi pentru diversele şi deosebitele preocupări sociale, a fost decorat cu medalia «Răsplata Muncii» clasa I, care se acorda pe vremea aceea cadrelor didactice. A fost contemporan cu Mihai Busuioc, alias Domnu Trandafir, învăţătorul lui Sadoveanu, pentru că au fost amândoi medaliaţi şi au avut aceleaşi preocupări sociale.

Profesorul I. D. Lăudat, un intelectual al Bărbăteştiului a prezentat un episod petrecut în sângerosul an 1907, când s-a prezentat la cancelaria şcolii de la Bărbăteşti un căpitan cu doi soldaţi cu baionete la arme! Căpitanul l-a întrebat pe învăţătorul Ioan Popescu: «Dumneata ştii cum stă ţara în momentul de faţă»? Învăţătorul a răspuns: «Da, domnule căpitan, sub dictatură militară»! După aceea, căpitanul a perchiziţionat arhiva şi biblioteca şcolii, dar, nu a găsit nici un act compromiţător! I-a mai spus învăţătorului că boierul l-a reclamat că răscoală poporul, însă, acum s-a edificat că nimic din cele reclamate stăpânirii nu este adevărat şi l-a felicitat că nu a găsit nimic compromiţător! Căpitanul i-a mai comunicat învăţătorului că acelaşi boier mai pârâse doi ţărani din satul Socu, că se opun stăpânirii şi că merită să fie împuşcaţi! Şi acestor ţărani le-a luat învăţătorul apărarea, asigurându-l pe căpitan că nici în acest caz nu este ceva adevărat! Boierul nu făcea altceva decât să-i pârască pe ţăranii care nu-i munceau pământul! În aceeaşi situaţie au mai fost şi alţi doi ţărani, care au fost salvaţi de la moarte, chiar în momentul în care erau gata să fie împuşcaţi! Învăţătorul Ioan Popescu le-a spus că le garantează viaţa ca martor, că nu era nimic adevărat din cele spuse de către cei care îi pârâseră pe amărâţii de ţărani nevinovaţi!

„Subsemnatul Ioan I. Popescu, fost învățători, azi pensionari, din comuna Bărbătești, plasa Bibești, județul Gorj. Aflându-mă la bătrânețe și în complectă sănătate la minte, și ca drept recunoștință pentru că am încherbat aici, la școală, ca învățători cei 44 de ani de serviciu, dăruiesc școalei pe veci, una bucată pământ, lată 13,50 metri și lungă din șoseaua județeană dinspre apus spre răsărit, 120 metri spre răsărit până în Gh. Cochințu și alții. (…) Care pământ, azi, valorează suma de 30.000 lei, cumpărat cu acte, transcrisă în Tribunal în anii 1922 și 1926, de la moștenitorii lui Erimia Moraru. Pentru că școala e făcută după un plan al mieu și nou de zid, lucrată cu banii mei și ai locuitorilor din Bărbătești și Socu, și pentru stăruința ce am depus, să mi se păstreze în localul școalei un tablou fotografic subt îngrijirea și răspunderea oricărui domn director al școalei. Să fie obligat orice director ar fi să viziteze o dată pe an mormântul meu cu copilașii….”, ne povestea, în revista FORMULA AS, nepotul marelui dispărut, cunoscutul jurnalist Ion Longin Popescu.