Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populație, care interzice consumul de astfel de băuturi de către minori, a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților marți, cu 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 12 abțineri. Fiind vorba de forul decisional, legea va merge spre promulgare.

Acest proiect de lege reglementează interdicția comercializării băuturilor energizante care conțin combinații variate de carbohidrați, vitamine, minerale, și două sau mai multe substanțe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactonă și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central, în incinta instituțiilor de învățământ, a instituțiilor de sănătate sau destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Am încercat să aflăm părerea unor liceeni târgujieni  față de această lege.

Radu-17 ani: ”Nu sunt consumator  dar măsura mi se pare o aberație. Colegii  mei vor găsi calea să nu respecte această lege”.

Mira-18 ani: ”E o prostie, cred că consumul de energizante va crește. Și cu fumatul s-a încercat, unii tineri fumează doar pentru că este interzis!”

Nicoleta-14 ani: ”Nu înțeleg de ce nu am voie să consum energizant dacă îl pot găsi în magazin. Ar trebui cu moderație dar am colegi care consumă la școală 2-3 doze pe zi.”

Mai mulți  psihologi consultați de presă spun  că multe nu se vor rezolva cu această decizie ci, dimpotrivă, consumul va crește în ciuda interdicțiilor, ca reacție firească a consumatorilor tineri, mai ales la vârsta pubertății și adolescenței:

Revenind, potrivit  unui amendament adoptat de plen, constituie contravenție comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unitățile autorizate să le comercializeze, atâta timp cât aceste fapte nu sunt comise în astfel de condiții încât, conform legii penale, să fie considerate infracțiuni.

Lasă un comentariu

Tendințe