Dascălul care și-a legat numele de  Arcanii Gorjului, Grigore Pupăză a marcat istoria învățământului gorjean. Nu vorbim aici doar de o personalitate culturală care a avut de înfruntat greutățile vremii, Grigore Pupăză a  făcut războiul, a intrat în conflict cu autoritățile comuniste, a fost arestat și destul de greu reintegrat de statul comunist. Eroul acestor rânduri a fost înainte de toate un slujitor al catedrei, a  câștigat premii și medalii cu elevii pregătiți de el, a fost decorat ca soldat și a lăsat în urmă o operă istoriografică remarcabilă. Autoritățile locale din Arcani și locuitorii acestei așezări probabil nu realizează  suficient cât de mult a însemnat pentru zonă Grigore Pupăză.

La 25 mai 2005, la inițiativa prof. dr. Gheorghe Nichifor, filiala Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, în cadrul Simpozionului anual „Gorjul-vatră de istorie românească”, ediţia a XX-a, l-a omagiat pe Grigore Pupăză  printr-o complexă sesiune de comunicări ştiinţifice, cuprinzând materiale precum : „Grigore Pupăză – fiu al localităţii Arcani” (prof. Daniel Drumen, primarul comunei Arcani la vremea aceea), „Grigore Pupăză – rezistent la comunism” (prof. Gheorghe Gorun. Colegiul Naţional „Spiru Haret”,Târgu-Jiu), „Grigore Pupăză – istoricul” (prof. Gheorghe Nichifor, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Târgu-Jiu), „Grigore Pupăză – folclorist” (prof. Al. Doru Şerban, scriitor), „Grigore Pupăză – reprezentant de seamă al şcolii gorjene” (prof. Dorina Nichifor, Şcoala Generală „Al. Ştefulescu”, Târgu – Jiu), „Aspecte didactice în opera prof. Grigore Pupăză” (prof. dr. Maria Cochină, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj), „Grigore Pupăză – publicistul” (prof. Cornel Şomâcu, Şcoala Generală Băleşti), „Grigore Pupăză-combatant pe frontul din Răsărit” (gen. rez. C. Ispas, Asociaţia Veteranilor de Război Gorj), „Gânduri despre prof. Grigore Pupăză” (prof. Ion Priescu). Cu acest prilej, au fost lansate lucrările  „Istoria învăţământului din Gorj” și ” File de jurnal”.

Grigore Pupăză(1915-1997) s-a născut la 12 iulie 1915 în satul Dobriţa din comuna Runcu. A absolvit cu rezultate foarte bune  Școala Normală „Spiru Haret” din Târgu-Jiu şi a fost laureat pe ţară  al concursului Societăţii „Tinerimea Română”.

Grigore Pupăză a urmat în perioada 1937-1938  Şcoala de ofiţeri în rezervă  de la Ploieşti,  servind ca ofiţer în Războiul dintre 1941-1944, participând la luptele din Crimeea, Rostov pe Don şi Iaşi. A fost decorat cu „Coroana României” şi „Virtutea Militară cu panglici”.

Şi-a început activitatea de dascăl la şcoala primară din satul Ceamăn, judeţul Sălaj, iar în anul următor va trece la şcoala din satul Chichişa, judeţul Sălaj, sat populat numai de maghiari. Iată ce povestea Grigore Pupăză despre acele momente: “Şovinismul maghiar alimentat pe deoparte de intensa propagandă a Budapestei, iar pe de alta de prea durul tratament al autorităţii româneşti, era piedica cea mare care sta în calea elanului meu de dascăl tânăr. Am încercat totuşi să-l birui şi singura armă mi-a fost apropierea sufletească a copiilor. Îmi lipsesc procesele verbale de inspecţiuni care arată îndeajuns acest lucru. Conştiinţa mea de dascăl păstrează însă faptul acesta ca pe cea dintâi victorie dobândită în şcoală. A trebuit să înfrunt toate lipsurile ce le poate întâmpina un dascăl care n-a primit nici “prima de echipare” şi nici un alt ajutor ce se acordă robotaşilor începători din alte tagme. Pare poate de necrezut că era o imposibilitate de a găsi o gazdă. Am căutat totuşi să realizez ceva. Şi cred că niciodată nu-mi va fi dată o mai mare bucurie ca aceea trăită acolo când copiii de unguri cântau cu atâta suflet cântece româneşti şi murmurau limba românească ca şi copiii români din satele vecine.
        În viaţa satului era o imposibilitate a interveni în vreun chip. Conduşi de preotul reformat, se arătau totdeauna refractari oricărei acţiuni româneşti. La 15 martie 1939 când Budapesta striga prin toate aparatele de radio, în ungureşte-“Înapoi Ardealul, imediat înapoi”-am stat la cancelaria şcoalei până noaptea târziu când au venit soldaţii de la Cegunica, jandarmii au împrăştiat pe cetăţenii unguri ai satului care ne aşteptau pentru a ne lovi ca pe unii ce eram singurii români printre ei.”
        Activitatea şcolară de la Ceamăn şi Chichişa va fi continuată în Gorj la Dobriţa şi Câmpofeni. După război, a fost profesor de matematică la Arcani iar apoi de limba şi literatura română la Ceauru şi Corneşti. A reuşit să absolve studiile de învăţământ superior la Timişoara fiind profesor de limba română, istorie şi constituţie. Va reveni la Şcoala Generală Arcani unde va rămâne până la pensionare în 1977. Lucrarea pentru obţinerea gradului didactic I din 1967- “Atestări folclorice despre emigraţia locală în SUA”- a căpătat o turnură aparte în ultimii ani. De numele lui Grigore Pupăză se leagă organizarea Muzeului Sătesc Arcani, instituţie care deşi a beneficiat de atenţia unor specialişti de prim rang de la instituţii de impact naţional nu a prea stârnit interesul “specialiştilor” gorjeni în domeniu.

La cererea organelor judeţene de partid, a redactat împreună cu colegul său, învăţătorul C.Cheznoiu, o lucrare despre istoria şcolii gorjene până în anul 1975, care a fost publicată însă abia în 2005.

Profesorul Dan Pupăză, cel care a dus mai departe pasiunea pentru școală a lui Grigore Pupăză, ne povestește despre tatăl său că începând cu 1 septembrie 1940 – după cedarea Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena, este utilizat la Şcoala din Dobriţa – Gorj. Acolo a înfiinţat corul şcolii, un cor pe două voci, cu care a participat la şezătorile Asociaţiei Învăţătorilor din Gorj, în anii 1940 şi 1941 și la programe artistice în cadrul Căminului Cultural „Badea Cârţan” din localitate.

Învățătorul  C. Cheznoiu își amintea peste ani:

„Au fost invitaţi să prezinte şi în Sala „ Căldăruşe” la Târgu-Jiu.

Dirijor fiind, şi pentru că între timp fusese concentrat la Regimentul 18 Dorobanţi din Târgu-Jiu, a trebuit să fie învoit de la unitate. Zâmbea când îşi amintea că a fost nevoie de învoire pe timp de două zile, lucru ce s-a făcut prin ordin de zi al colonelului în faţa regimentului, iar elevii Şcolii Dobriţa au fost transportaţi la Târgu-Jiu în 10(zece) care lungite, pe fân.

În aceeași formație au avut loc mai multe deplasări la Târgu-Jiu, uneori, convoiul era însoțit de persoane care mergeau pe jos pre oraș și, nu de puține ori, convoiului i se alăturau și alte care ce aveau aceeași destinație.

Cei mai mulți elevi au văzut, pentru prima dată, orașul cu prilejul susținerii acestor spectacole.

Pe lângă repertoriul specific acelor zile premergătoare războiului s-au cântat cântece ardeleneşti, în special aduse de la Camăr şi Chichişa, de la Treznea, de pe Valea Izei.”

Grigore Pupăză s-a căsătorit în 14 februarie 1943, cu învăţătoarea Elena D. Chirtoc din Câmpofeni şi s-a stabilit în acest sat.

În august 1943 obţine gradul „definitiv” la centrul de examinare Craiova, cu media 9,95.

În cadrul Regimentului 18 Gorj şi apoi cu Grupul 18 V.M. ia parte pe front la luptele din Crimeea până la Rostov, apoi la Iaşi, în pădurea Mârzescu.

Participant la Războiul din Răsărit până la Sevastopol, s-a distins prin merite militare deosebite pentru care a fost decorat cu Coroana României cu spade şi panglică de virtute militară, clasa a V-a.

Venit în Câmpofeni, unde se crease de către intelectuali, fii ai satului, o frumoasă tradiţie culturală, s-a alăturat acestora, aducându-şi obolul la manifestările culturale, care făcuseră, în acei ani, din satul Câmpofeni, centrul cultural al Văii Jaleşului.

În anul 1945, conducând corul şcolii din Câmpofeni, a obţinut premiul I pe judeţul Gorj. Corul era organizat pe patru voci. Cu echipa Căminului Cultural „Murmurul Jaleşului” a participat la diferite manifestări culturale locale şi în judeţ, manifestări consemnate de ziarul Gorjanul.

La  Târgu – Jiu, în anul 1946, a prezentat piesa „Ziditu-s-a”, creaţie originală, în care toți actorii erau elevi și studenți din sat.

În anii 1946-1948 a funcţionat ca îndrumător al şcolilor şi cursurilor ţărăneşti de pe lângă Căminul Cultural Judeţean Gorj, al cărui director era avocatul Miron Constantinescu. Urmase, în anul 1939, cursurile speciale de activişti culturali organizate de Fundaţia Culturală Regală la Grădiştea, jud. Vâlcea, trimis de jud. Sălaj.

În aceşti ani a fost un colaborator asiduu al ziarului ”Gorjanul” al cărui director era Jean Bărbulescu. Multe din scrieri au fost editoriale.

La Reforma Învăţământului din anul 1948, a fost încadrat la Şcoala Generală din Arcani, ca profesor de matematică.

În perioada 1952-1955, a fost trecut în „Cadru disponibil” pentru faptul că a participat la mişcarea anticomunistă condusă de căpitanul Gr. Brâncuşi, cunoscută sub numele de RUIC, adică Români Uniți-vă Împotriva Comunismului.

A fost arestat de acasă de Securitatea din Craiova. După multe încercări, în anul 1955 a fost reîncadrat la Şcoala Generală  Ceauru, iar din 22 septembrie este adus la Şcoala Generală Corneşti, la catedra de limba română la clasele V-VII.

A  urmat cursurile de calificare ca profesor de limba română, istorie şi constituţie la I.P.C.D. absolvindu-le cu nota 9,36 în anul 1962. Tot în anul 1962 a fost transferat la Şcoala Generală Arcani, la catedra de limba română.

În anul 1965 şi-a susţinut examenul de gradul II, ca profesor de limba română, cu lucrarea „Problema mediocrităţii şcolare şi acţiunile ce se pot întreprinde pentru rezolvarea ei în predarea limbii române” obţinând nota 10 la centrul Timişoara.

Cu aceeaşi medie a obţinut în anul 1967 şi gradul I cu lucrarea de cercetare: „Atestări folclorice despre emigranţii locali în S.U.A., în primele decenii ale veacului al XX-lea”, lucrare recenzată şi notată de prof. dr. Mihai Pop.

Ca activitate deosebită după venirea la Arcani se poate nota: Participarea în calitate de responsabil al brigăzii artistice şi agitaţie a Căminului Cultural Arcani şi al ansamblului folcloric al aceluiaşi cămin, cu aceste echipe la fazele raionale, regionale, apoi judeţene şi republicane, cum a fost în anul 1967, când au fost premiaţi cu „Dialog la distanţă”, iar cu „Dimierii de pe Jaleş”, la faza republicană.

În anul 1969, cu Ansamblul folcloric al pionerilor a obţinut „menţiune” la Faza Republicană cu programul „Cântec străbun, nu te uităm”, iar în anul 1972 „Premiul special al M.E. I.”, la faza republicană cu programul „Pe Jaleş în şezătoare”.

În anul 1973, ca bibliotecar, a obţinut „Premiul special al Editurii Ion Creangă”, între cele 10.000 de biblioteci din ţară, participante la concurs.

În anul 1976, premiul I pe judeţ cu programul Ansamblului Pionieresc din Arcani, „Ni-i cuvântul nostru scump hrisov”.

În cadrul Filialei Târgu-Jiu a Societăţii de Ştiinţe Filologice din R.S.R. a susţinut o serie de comunicări din domeniul folclorului şi metodicii predării limbii şi literaturii române.

Coautor al culegerii „Cântec din bătrâni” tipărită de Casa Creaţiei Populare Gorj, în anul 1971. În manuscris avea încă un material folcloric din zonă.

A fost 10 ani responsabil al Cercului Pedagogic al profesorilor de limba română de la ciclul gimnazial din centrul Tg-Jiu, unde a  adus o valoroasă contribuţie la procesul de modernizare a predării acestei discipline, prin referate şi studii mult apreciate, având satisfacţia de a fi sărbătorit în şedinţă festivă în 17 noiembrie 1977, cu ocazia pensionării.  Avea în manuscris lucrarea „Contribuţii privind dezvoltarea învăţământului din Gorj”, dată spre publicare Casei Corpului Didactic Gorj.

A iniţiat şi s-a ocupat  în mod deosebit de organizarea Muzeului Sătesc Arcani, unde, pentru strângerea şi depistarea obiectelor de muzeu, a fost sprijinit de elevii Şcolii Generale Arcani de corpul didactic şi de consăteni. Muzeul a fost aşezat în actualul loc în anul 1967 sprijinit şi de factorii de răspundere ai timpului. În anul 1969 a fost organizat, la Arcani, un simpozion naţional, privind organizarea unui muzeu, unde Gr. Pupăză, prezintă materialul intitulat: „Cum am organizat şi îndrumat activitatea elevilor în cadrul cercului muzeistic”.

Începând cu anul 1996, Muzeul Sătesc Arcani, poartă numele fondatorului său, Grigore Pupăză.A ieşit la pensie la data de 1 septembrie 1977.

Au apărut postum  lucrările:File de jurnal, 1940-1942, Editura Newest, 2005.; Jurnal de front, Sevastopol, Editura Newest, 2005; Istoria învăţământului din Gorj, în colaborare, Editura Newest, 2005; Dacă soarta ne desparte, Editura Măiastra, 2008;  Monografia raionului Târgu-Jiu, scrisă în anul 1964, în colaborare; Coautor al culegerii „Cântec din bătrâni” tipărită de Casa Creaţiei Populare Gorj, în anul 1971.; Contribuții la monografia folclorică a Văii Jaleșului – 2015; O viaţă dăruită şcolii  – 2015; Dascălii: averea României –  2015 ș,a,

Bibliografie:

Dan Pupăză, Grigore Gr. Pupăză: dascăl de țară, http://www.limbaromana.org, 2015

Cornel Șomîcu, PERSONALITĂȚI ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI GORJEAN: Grigore Pupăză, http://www.scoalagorjeana.com, 13 septembrie 2020