
OCDE reprezintă unul dintre cele mai importante forumuri de discuții la nivel mondial, unde guvernele colaborează pentru a identifica soluții la problemele comune cu care se confruntă. Misiunea de bază a organizației, care numără în prezent 38 de membri (majoritatea țări dezvoltate și câteva economii emergente), este de a promova politici care să îmbunătățească situația economică și socială la nivel global. Activitatea OCDE se bazează pe monitorizarea permanentă a evoluțiilor economice din statele membre, dar și a celor din afara zonei OCDE, prin colectarea de date referitoare la o gamă extinsă de domenii, în baza cărora se elaborează proiecții economice pe termen scurt și mediu și, de asemenea, recomandări către autoritățile national.
Cele 18 recomandări-cadru ale OCDE vizează chestiuni care au revenit permanent în dezbaterile ce au prefațat adoptarea legilor educației și au continuat după acestea, atingând teme precum stabilirea unor legături între salarizarea profesorilor și performanța lor, eliminarea exceselor în verificări și concentrarea măsurilor de sprijin dinspre zonele cu resurse spre zonele dezavantajate, cu școli sărace, eliminarea „conflictelor de interese” care persistă, consolidarea sistemului de colectare de date relevante pentru sistem.
Aceste recomandări sunt încadrate în patru grupuri mari:
- evaluarea școlilor,
- bugetele din învățământ,
- cariera didactică,
- sisteme de monitorizare în educație.
Cele 18 recomandări-cadru ale OCDE pentru continuarea reformei în România
Restructurarea atribuțiilor de evaluare și asistare a unităților de învățământ preuniversitar
1. Dezvoltarea în continuare a cadrului de evaluare a unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât să evidențieze prioritățile naționale și să fie mai util pentru evaluatori, autoritățile școlare județene și unitățile de învățământ.
2. Formarea unui corp de evaluatori angajați permanent care să conlucreze cu experți externi și să asigure calitatea evaluărilor.
3. Dezvoltarea unor legături puternice și active între ARACIIP, echipele județene de asistență în materia calității și Ministerul Educației
4. Revizuirea modului în care sunt programate și finanțate evaluările și eliminarea suprapunerilor și a conflictelor de interese încă existente
5. Clarificarea modelului de asistare a unităților de învățământ preuniversitar la nivel județean și dezvoltarea unui ecosistem național de resurse
Utilizarea eficientă a resurselor
6. Consolidarea capacității de a aplica o abordare mai strategică în bugetare, astfel încât creșterea cheltuielilor să sprijine obiectivele pe termen lung.
7. Revizuirea organizării rețelei școlare și proceselor administrative în școli pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor publice.
8. Revizuirea mecanismelor de finanțare și de sprijinire a școlilor pentru a contribui la promovarea priorităților politice
9. Definirea unor protocoale pentru a identifica școlile și elevii care au mai multe nevoi și pentru a le oferi sprijin adecvat
Profesia didactică la ora schimbării
10. Finalizarea noilor standarde de competență profesională a cadrelor didactice și utilizarea acestora pentru a clarifica așteptările pentru diferitele etape și roluri din cariera didactică.
11. Revizuirea sistemului de salarizare a cadrelor didactice pentru a consolida legătura dintre performanță și recompensă și pentru a îmbunătăți transparența.
12. Revizuirea reformelor planificate în domeniul certificării și evaluării pentru promovare a cadrelor didactice, astfel încât să se concentreze mai mult pe practica didactică
13. Stabilirea metodologiei de tranziție a cadrelor didactice pe noile trasee de carieră și de gestionare a performanțelor și progresului pe parcursul carierei
14. Consolidarea și extinderea sistemului național de mentorat pentru cadrele didactice
15. Elaborarea unei abordări mai sistemice pentru a încorpora în școli o cultură a învățării profesionale conduse de cadrele didactice
Sistem de monitorizare
16. Stabilirea SIMS ca sursă oficială de datele educaționale la nivel național și planificarea sustenabilității sale pe termen lung
17. Asigurarea proiectării și utilizării evaluărilor naționale conform scopului lor și clarificarea planurilor de desfășurare a acestora
18. Continuarea dezvoltării sistemului de monitorizare și evaluare prin identificarea indicatorilor cheie de performanță, îmbunătățirea practicilor de raportare și prin investiții în capacitatea personalului
Sursa: Edupedu.ro





Lasă un comentariu