Uriașă personalitate a învățământului românesc, gorjeanul  Ion Popescu Voitești(1876-1944) a performat atât în învățământul universitar cât și în cel preuniversitar. Ca cercetător, în cei peste 40 de ani de activitate la nivel înalt a publicat peste 120 de cărți și articole  în domeniul paleontologiei, statigrafiei, tectonicii și al geologiei generale  și aplicate. Este socotit unul dintre cei mai mari  geologi români din toate timpurile .

Ion Popescu Voiteşti s-a născut în satul Voiteşti al comunei Bălăneşti la 18 noiembrie 1876. A urmat clasele primare în satul său natal, iar cele gimnaziale la Târgu-Jiu, iar între  1888-1895  a fost  bursier la Liceul Carol I din Craiova. După absolvire, s-a înscris la Institutul Medico-Legal din Bucureşti, dar s-a transferat după câteva luni la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Bucureşti.
După licenţă, a intrat în învăţământul mediu activând la Slatina, Câmpulung, Buzău, Târgu-Jiu, Tulcea, Bucureşti şi în alte oraşe. Ca profesor la Târgu-Jiu a activat la Gimnaziul “Tudor Vladimirescu” între anii 1899-1903 având un rol foarte important, alături de Iuliu Moisil, în aprobarea de către Ministerul Instrucţiunii a Şcolii de Ceramică şi subvenţiei anuale de 3000 lei.

 Ion Popescu-Voitești  a predat ca profesor de științe ale naturii timp de 20 de ani în învățământul liceal. Se spune că punea  multă pasiune și tact pedagogic în activitatea sa didactică, reușind  să-i fascineze pe elevi prin lecțiile sale, completate adeseori cu demonstrații practice, atât în teren, cât și cu ajutorul colecțiilor de material didactic realizate chiar împreună cu elevii săi.

Ion Popescu-Voiteşti (1876-1944) şi-a dedicat peste 40 de ani din viaţă cercetării ştiinţelor geologice, scriind peste 120 de cărţi şi articole în domeniul paleontologiei, stratigrafiei, tectonicii şi al geologiei generale şi aplicate. Perioada petrecută ca profesor de geologie la Universitatea din Cluj (1919-1936) a fost, de departe, cea mai prolifică din toată cariera sa, în această perioadă publicând mai mult de jumătate din scrierile sale.

După înființarea Universității românești din Cluj (1919),  Ion Popescu-Voitești a fost recomandat de către fostul său profesor, Ludovic Mrazec de la București, să ocupe postul de profesor de geologie la Cluj. Astfel, în urma unui concurs de lucrări, I.P.Voiteşti este numit profesor titular la Catedra de geologie şi paleontologie din Cluj. Alături de el, a fost detașat de la București și prof. Gheorghe Munteanu Murgoci pentru a ține ore la Catedra de mineralogie. Timp de 18 ani, I.P. Voiteşti a ţinut cursuri la disciplinele: Geologie generală, Geologia României şi Paleontologie. Putem spune că a fost organizatorul învăţământului geologic românesc din Transilvania, înzestrând laboratoarele cu hărţi, profile, planşe paleontologice; a asigurat îmbogăţirea colecţiilor didactice, a introdus şi a publicat cursuri noi. În 1921 tipăreşte prima carte de geologie scrisă în limba română, premiată de Academia Română: „Elemente de geologie generală cu o privire generală asupra geologiei României”, iar în 1928 I.P. Voiteşti publică ca suport de curs, primul tratat de paleontologie în limba română: „Elemente de paleontologie, I. Nevertebrate” ţinând cont de formele fosile caracteristice din România.

Cu o pregătire ştiinţifică recunoscută internațional, Ion Popescu Voitești a fost desemnat să coordoneze între 1930-1933 studiile stratigrafice privind România, pentru volumul „Europa” din marele dicţionar internaţional de stratigrafie sub redacţia lui Lukas Waagen. De asemenea, a elaborat, împreună cu Ludovic Mrazec, prima sinteză asupra Carpaţilor Meridionali.
Ca urmare a activităţii sale ştiinţifice, a fost ales membru al unor foruri ştiinţifice româneşti şi străine şi a fost solicitat să susţină cursuri şi conferinţe în ţară şi în străinătate. Pentru gorjeni munca sa ştiinţifică a avut o importanţă foarte mare, în anul 1936 a publicat prima lucrare referitoare la evoluţia geologică şi morfologică a zonei: “Privire generală asupra structurii şi evoluţiei morfologice şi geografice a judeţului Gorj”.

Activitatea savantului gorjean a fost marcată și de război, participând ca și combatant la Războiul Balcanic din 1913 și la Primul Război Mondial.
A urmat și o perioadă mai frământată cu oarece incertitudini pentru omul de În 1917,  pe front, se îmbolnăvește de tifos și este internat la spitalul Spiridonia din Iași, scăpând cu greu de o boală, ce avea să macine la acele timpuri mii de vieți omenești.
Va reveni  pe front abia în vara anului 1918, profundele sale cunoștinte de geologie erau de ajutor la exploatările de petrol și sare de la Moinești, Solont și Sărata-Bacău, pentru a descoperi noi zăcăminte, studii efectuate care ulterior au fost publicate, pe când își începea cariera didactică la Universitatea din Cluj (1919-1936). Aici avea să parcurgă  toate treptele universitare, ajungând să îndeplinească și funcția de decan al Facultății de Știinte din Cluj, dar și de director al Institutului Geologic ce funcționa pe lângă aceeași facultate (1919-1936), devenind apoi membru fondator al Academiei de Științe din România, în 1936. De altfel, a ocupat postul de profesor universitar la recomandarea fostului său mentor, L. Mrazec, iar de aici încolo, vreme de 18 ani, I. Popescu-Voitești a predat studenților disciplinele legate de geologie și paleontologie..

În 1936 își încheie activitatea la Universitatea din Cluj și se transferă la Facultatea de Științe de la Universitatea București.

În anii războiului s-a retras la Bălănești,  locul nașterii sale și casa-muzeu de mai târziu. Construită în anul 1941, după planul arhitectului Iulius Doppelreiter, casa este și monument de arhitectură gorjenească, iar în interior, prin exponatele prezentate, inclusiv o colecție interesantă de malacologie și paleontologie (minerale, moluște, cochilii, preparate în lichid, etc) de manuscrise, cărți, schițe, cărți, diverse fotografii, șamd., se rememorează și se evocă prestigioasa activitate a marelui geolog român, Ion Popescu-Voitești.

Savantul nu s-a prea bucurat de aceasta.  Odată cu vârsta pensionării, în același an cu terminarea construcției casei sale, se retrage aici.
Se stinge din viață trei ani mai târziu, în toamna lui 1944, în urma declanșării unui infarct miocardic, chiar într-un moment de relaxare, când după propria obișnuință în momentele de răgaz plecase la vânătoare.
Trupul neînsuflețit a fost găsit după două zile, nu departe de casa sa, iar în acel loc, la marginea drumului, un an mai târziu, avea să i se ridice spre memorie și cinstire un monument de către geologii petroliști și prin care s-a dorit a fi îndeplinit și dorința marelui savant care, la un moment dat mărturisea că ,,din Voitești am plecat, în Voitești am să mă întorc și acolo vreau să mor”.

A iubit Gorjul cu toată ființa lui, obișnuia să spună că ,,Nicăieri soarele nu răsare și nu apune mai frumos ca în Gorj, nicăieri susurul apelor nu este mai armonios ca aici, nicăieri florile nu strălucesc mai viu și păsările nu cântă mai cu viers ca în Voitești”.

S-a stins din viaţă la 4 octombrie 1944, fiind înmormântat in cimitirul localităţii natale, toate acumulările sale materiale fiind lăsate judeţului.