După îndelungi așteptări, amfiteatrul Colegiului Național „Spiru Haret“ din Târgu Jiu a fost modernizat după o formulă nouă și foarte modernă. Investițiile la CNSH vor depăși în final 3,5 milioane de euro. De discutat însă dacă o clădire de patrimoniu, care a fost complet finalizată în 1927, nu are niște rigori de respectat la nivelul dotărilor în sensul conservării trecutului. Investiția în sine este impresionantă și merită apreciată.

Reabilitarea clădirii CNSH, construită între 1924-1927, presupune acum iluminat modern cu senzori de prezență din incinta instituției, dotarea laboratoarelor și sălilor de curs cu aparatura de ultima generație și mobilier modern. Va urma reabilitarea sălii de sport, a cantinei și internatului, pentru care s-a obținut finanțare de 1,5 milioane euro, prin PNRR.

Această clădire istorică va împlini în curând un secol de existență. Clădirea pe care o prezentăm într-o imagine de epocă a fost construită între anii 1924-1927. În 1925 s-a desfășurat un volum mare de lucrări iar în 1926 s-au mutat în noul local clasele și o parte a internatului, etajul de jos era parțial terminat iar etajul era fără ferestre, fără uși și netencuit.Cu mari eforturi, inclusiv un împrumut de la Comitetul școlar, școala se va muta în totalitate în noul local. Datorăm aceste lucruri și eforturilor dr. N. Hasnaș, președintele Comitetului școlar.

Alte informații despre clădire, școala este clădită pe un teren de 5 ha întindere, având grădină de pomi fructiferi și grădina de legume, pot fi găsite în diversele cărți și articole apărute de-a lungul vremii.

Un răspuns la „Amfiteatrul de la CNSH reabilitat după un design avangardist”

Lasă un comentariu

Tendințe