Cele trei colegii naționale din Târgu-Jiu-în ordinea de anul ăsta CNSH, CNTV și CNET după media ultimului intrat-au rămas cele mai căutate instituții liceale pentru absolvenții de liceu. La fel ca în țară, mediile de admitere la liceu din acest an au fost mai mici iar ierarhia poate fi puțin înșelătoare atunci când ai  patru clase la admitere pe un profil în comparație cu raportul la o singură clasă.

Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, 24 iulie (ora 12:00), pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională.

Trendul ascendent al numărului de elevi repartizați computerizat în învățământul liceal de stat se păstrează și în acest an. Astfel, din totalul elevilor (113.567) cu opțiuni completate, au fost repartizați computerizat 111.960 de elevi (98,58%), număr ce reflectă creșterea, comparativ cu etapele similare din ultimii trei ani: 111.128 de elevi – 2023, 110.035 de elevi – 2022, respectiv 89.983 de elevi – 2021.

57.081 de candidați la admitere, adică peste 50% (+3% față de anul 2023) dintre candidații cu opțiuni completate, au fost admiși la prima opțiune (52.896 în anul 2023).

În total, au fost completate 2.526.517 opțiuni, rezultând o medie de 22,25 opţiuni/elev.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 25 – 30 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

În intervalul 31 iulie – 2 august 2024, comisiile județene de admitere/comisia ISMB vor soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).

1.607 elevi vor fi repartizați în etapa următoare (1,42%). În acest scop sunt disponibile suficiente locuri în fiecare județ – peste 31.000 la nivel național (dintre care 6.961 de locuri la liceu și 24.688 de locuri în învățământul profesional). 

Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu conduce în ierarhia liceelor din județ, media ultimului admis la Matematică-informatică – bilingv engleză fiind 9.22 (26 locuri), la Filologie – 8.27 (52 locuri), la Matematică-Informatică – 8.20 (26 locuri) și Științe ale Naturii – 8.12 (26 locuri). La Științe Sociale, ultima medie de admitere a fost 8.02.
La Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, la specializarea Filologie, ultima medie este 8.12 (26 locuri). La Matematică-Informatică (104 locuri), ultimul candidat admis are 7.85, iar la Științe ale Naturii (52 locuri) – 7.95.

Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” are  la Matematică-Informatică (104 locuri), ultima medie  8.10, la Filologie – 8.00, iar la Științe ale Naturii – 7.90(52 locuri).
La Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, ultima medie de admitere a fost 7.07 la Comerț (24 locuri) și Economic (72 locuri) și 6.90 la Turism și alimentație (48 locuri).
Iar la Colegiul Național „George Coșbuc” din Motru, ultima medie a fost 7.02, la Filologie (26 locuri), 6.27 la Științe Sociale (26 locuri), 5.97 la Științe ale Naturii (52 locuri) și 5.80 la Matematică-Informatică (52 locuri).
La cele două clase de Filologie de la Liceul Teologic din Târgu Jiu, ultima medie de admitere a fost 7.27, mai mică decât cea de anul trecut, de 7.52.
Aproape 2.000 de elevi au fost înscriși în Gorj pentru repartizarea computerizată în licee. Singura elevă cu media 10 la Evaluarea Națională a optat pentru Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, specializarea Matematică-Informatică.
Media de admitere la liceu în 2023 și  2024 a fost exclusiv media obținută de elevi la Evaluarea Națională.

Lasă un comentariu

Tendințe