Potrivit noului Statut al Elevilor trimis spre publicare la Monitorul Oficial, sala de detenție este introdusă oficial în școlile din România. Astfel, școlile vor trebuie să-și organizeze un spațiu în care vor fi duși elevii sancționați pentru deranjarea orelor. De asemenea, telefoanele mobile vor fi interzise la ore, iar elevii suspendați sau exmatriculați trebuie să beneficieze de consiliere psihologică.

Ministerul Educației a anunțat că au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial al României, cele două ordine de ministru pentru aprobarea Statutului Elevului, respectiv pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Cele două documente vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2024-2025 .

Cea mai i nteresantă și controversată modificare a statului este introducerea sălii de detenție: „În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu.

În acest caz sunt obligatorii: supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui.

Cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs.

Prevederea sălii de detenție, în care elevii care deranjează orele să fie mutați și să desfășoare activități complementare, a fost păstrată din forma de proiect a Statutului Elevului, din luna iunie. Atunci, mai multe asociații ale elevilor au criticat măsura și au cerut eliminarea ei, spunând că „sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru această schimbare radicală”, potrivit edupedu.ro.

Documentul prevede că din anul școlar viitor elevii vor primi câte o notă la purtare în fiecare modul, deci 5 note, iar la finalul anului școlar se face media. De asemenea, la 20 de absențe nemotivate se va scade 1 punct la purtare.

„Elevii suspendați sau exmatriculați trebuie sa beneficieze de consilire psihologică, psihoterapie, activități remediale”, este o altă prevedere inclusă în noul statut al elevilor.

Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor și fiecare elev va avea plan individual de învățare.

Noul Statul al Elevilor va intra în vigoare în luna septembrie, atunci când începe anul școlar 2024-2025.

Lasă un comentariu

Tendințe