Elevii români au obținut două medalii de aur și două de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori (EJOI) 2024, organizată în Republica Moldova, la Chișinău. Din cele 25 de țări participante, în clasamentul pe medalii, România se plasează pe locul I.

Festivitatea de premiere pentru cea de-a VIII-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI), competiție la care au participat 98 de concurenți din 25 de țări, a avut loc miercuri, la Chișinău.

Iată elevii români și rezultatele lor:

  • Petrean Roland, elev la Colegiul Național „Silvania” Zalău – medalia de aur. A fost desemnat câștigătorul competiției
  • Tutunaru Vlad Mihai, elev la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București – medalie de aur
  • Mureșan Luca Valentin, elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare – medalie de argint
  • Țurcanu David Constantin, elev la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București – medalie de argint

Echipa a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), cea care a asigurat selecția și pregătirea loturilor reprezentative, mai exact de Eugen Nodea de la Centrul Județean de Excelență Gorj din Târgu Jiu și Ioan-Cristian Pop – Universitatea Politehnica București.

În plus, în cadrul EJOI, pe baza clasamentului, au fost acordate și medalii pentru Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori 2024, unde România obține tot primul loc, după cum urmează:

Iată rezultatele elevilor la BJOI:

  • Petrean Roland, Colegiul Național „Silvania” Zalău, medalie de aur și câștigătorul competiției;
  • Tutunaru Vlad Mihai, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, medalie de aur;
  • Mureșan Luca Valentin, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, medalie de aur
  • Țurcanu David Constantin, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, medalie de argint;

Lasă un comentariu

Tendințe