Două dintre cele trei eleve din Gorj care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 au participat la București la „Gala Performanței Elevilor la Evaluările Naționale 2024”. Elevele Diana Istrate li Beatrice Pieloiu au fost însoțite inclusiv de inspectorul școlar general al Gorjului, prof. dr. Mihai Istrate.

„Gala Performanței Elevilor la Evaluările Naționale 2024” este o inițiativă remarcabilă a Senatului României, care își propune să celebreze excelența în educație a elevilor din toată țara. Organizat sub egida programului „Să creștem generații sănătoase” și coordonat de Comisia pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități, în colaborare cu Nutribalance, acest eveniment a adus în centrul atenției meritele deosebite ale absolvenților de liceu si gimnaziu care au obținut nota maximă la examenele naționale.

Mihai Istrate, inspectorul școlar general al Gorjului, a postat pe Facebook: ”Pentru mine, bucuria și emoțiile au fost și mai mari prin faptul că județul nostru a fost reprezentat de două din cele trei eleve care au obținut anul acesta media 10: Beatrice Pieloiu și fiica mea, Diana Istrate!”

Lasă un comentariu

Tendințe