Profesorul Gheorghe Găvănescu(1919-2000) a fost un erou al ultimului război mondial după ce, în calitate de ofițer al armatei române, a fost luat prizonier pe frontul antisovietic și a fost silit să facă circa șase ani de lagăr. Gheorghe Găvănescu a slujit în calitate de adjutant în batalioanele I și III din Regimentul 18 Gorj, structură decimată pe frontul rusesc. Amintirile sale din război au văzut lumina tiparului în anul 1999 sub titlul ”La Stalingradul roșu ne-am bătut până la ultimul cartuș”.
Născut în actualul sat Găvănești din comuna Bălești, Gheorghe Găvănescu (1919-2000) a avut o carieră didactică prodigioasă fiind profesor de matematică și mai mulți ani chiar directorul Școlii Generale Cornești. A lăsat catedra mai mulți ani pentru a participa ca și combatant la Al Doilea Război Mondial, gorjeanul fiind luat prizonier pe front și făcând circa șase ani de lagăr sovietic.
După 1948, anul când s-a întors acasă din prizonieratul rusesc, Gheorghe Găvănescu a activat în cadrul organizațiilor de veterani fiind chiar vicepreședinte al Asociației Județene a Veteranilor Gorj. Colonelul(r) din Găvăneștii Gorjului își doarme somnul de veci chiar în cimitirul satului natal.
Gheorghe Găvănescu a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord dar și a Crimeei la Kerci, Fendosia, Sevastopol, Balachova și chiar la Stalingrad. A fost luat prizonier la Stalingrad împreună cu tot regimentul. A rămas șase ani în lagăr, mult după semnarea păcii, pentru că a refuzat să se alăture Diviziei ”Tudor Vladimirescu” constituită de Ana Pauker pentru a lupta împotriva românilor. Din nefericire, Divizia constituită în URSS și care a însemnat un factor de sovietizare, a marcat și sfârșitul Regimentului 18 Gorj, această unitate fiind decimată pe frontul rusesc.
Gorjeanul din Găvăneștii Gorjului a pus pe hârtie amintirile imediat după eliberare și a reușit chiar să le tipărească după mai bine de patru decenii într-un tiraj modest. Autorul chiar mărturisește că ”…începând din primul an(1949) de după eliberarea mea din lagărele sovieto-comuniste, unde am fost deținut ca prizonier de război timp de 6 ani, chiar și după terminarea războiului. Manuscrisul a fost bine ascuns…(…). Dacă ar fi aflat A.Pauker și ”tovarășii”, cu siguranță că mi-aș fi găsit sfârșitul în cine știe ce pușcărie comunistă”. Cu siguranță, așa cum erau vremurile, fostul combatant putea fi oricând denunțat și arestat de Securitate.
Gh. Găvănescu a fost un erou al ultimului război mondial. Să ne gândim doar că pentru faptele sale deosebite de arme pe câmpul de luptă a fost decorat cu: ”Ordinul Steaua României” în gradul de cavaler cu panglică de virtute militară și spade; ”Ordinul Coroana României” în gradul de cavaler cu spade și panglică de virtute militară.
Gorjenii din Regimentul 18 Gorj au fost chemați pe frontul antisovietic în septembrie 1941. Regimentul a revenit în garnizoana de la Târgu-Jiu la începutul lunii septembrie 1941 sub comanda colonelului Gheorghe Posoiu. Regimentul era împărțit în trei batalioane care își făceau pregătirile de front la Vădeni-batalionul I, Drăgoieni – batalionul II, Preajba-batalionul III. Interesant că soldații gorjeni au fost vizitați la Târgu-Jiu de celebrul Petrache Lupu. Cei 3000 de gorjeni au ajuns pe front la finele lunii septembrie 1941, fiind duși cu trenul până în apropierea Tighinei.
Despre bătălia din 15 ianuarie 1942, Gh. Găvănescu își amintea: ”La ora 17 a aceleiași zile am fost contraatacați cu tancuri și infanterie. Acest contraatac a fost respins datorită unei intervenții rapide a unei escadrile de avioane germane. Din cele 12 tancuri care însoțeau infanteria, 11 au fost distruse de tunurile noastre anticar de 37 m Bofors. Nu știam ce să credem, ori tunurile noastre erau prea bune, ori tancurile lor erau prea slabe…și astfel se încheie ziua luptelor din 15 ianuarie 1942. O frumoasă victorie dar cu mari sacrificii. În cimitirul din marginea satului Barak amenajat pentru cei căzuți în acea luptă își vor dormi somnul de veci căpitanii Uivari Camil și Constantinescu, sublocotenenții Turcu Vasile, Dobrescu Victor, Ratescu Pavel, Roșu Ion, locotenenții Guran Gheorghe și Ghiga Gheorghe. Au fost răniți și scoși din luptă Botu Constantin, lt. Luca Vasile, lt. Stroe Nicolae, căpitan Mertoiu Florea, căpitan Mihai, slt. Brăiloiu Tudor, slt. Andrei Gheorghe, slt. Gârdu Nicolae, slt. Sucitu Ion, Velican Vasile. Din cei 800 de ostași ai batalionului, 650 au fost morți și răniți. Pierderile inamicului au fost cu mult mai mari după cum aveam să constatăm a doua zi.”(”La Stalingradul roșu ne-am bătut până la ultimul cartuș”, Ed. Newest, pag. 31).
După bătălia de la Stalingrad, când armata română a pierdut foarte mulți soldați, românii au suferit multe privațiuni. Pentru Gheorghe Găvănescu și alți gorjeni începeau ani mulți de lagăr sovietic. Pentru gorjean, prima zi de prizonierat a rămas în memorie: ”În dimineața zilei de 23 noiembrie care marchează prima mea zi de captivitate la ruși, suntem încolonați prin îmbrâncire și strigăte de bîstree însoțite de cele mai josnice înjurături și puși în mișcare într-o direcție necunoscută. Traversăm o câmpie lipsită de drumuri, ca după patru ore de mers(consultam pe ascuns ceasul pe care reușisem să-l păstrez) suntem introduși într-o localitate pe care o recunosc. Este satul Pladivitoe prin care am trecut cu o lună înainte de marșul nostru spre frontul Stalingradului. Acum era ticsit de trupe constituite din prizonieri la ruși încă din zilele anterioare. Înghesuindu-mă prin mulțime, încerc să găsesc pe cineva cunoscut. Nu peste mult timp încep să mă reîntâlnesc cu foștii mei camarazi din Regimentul 18 infanterie și 36 artilerie care fuseseră capturați cu o zi înaintea mea: maiorul Pasov Vasile, maiorul Popescu Dumitru, căpitanii Mihuțoiu Gheorghe, Popescu Ion(Folici), Băzăvan, sublocotenenții Bardan Constantin, Cristovici Gheorghe, Cimpoeru, Ecobici Constantin, Trepăduș Constantin, Miroiu Aurel, Bălan Nicolae, Berindei Dumitru, Popeangă Gheorghe, Brânzan Ghilă, Ionescu Vasile, Ionescu Romulus, Călinoiu Ion, Niculescu Octavian, plutonierii majori Bâzu Ion, Vlădulescu Grigore, Racoceanu Ion, precum și foștii mei ostași, subalterni din timpul războiului.(…). M-am reîntâlnit și cu prietenii mei din regimentul 36 artilerie care cu tunurile lor de multe ori ne-au scos din primejdie pe câmpurile de bătaie: maior Smirnov, căpitanul Toescu, sublocotenenții Isac Emil, Cosoroabă Sebastian, Șandru Constantin, Răgălie Florea, Manta Virgil, Sgarbură Mircea.”(Gh. Găvănescu, op.cit. , pag. 63).
Bibliografie:
ȘCOALA GORJEANĂ 
Lasă un comentariu