Pe 25 octombrie 1938 sfârşea în condiţii ciudate, o intoxicaţie în urma mesei servite în Gara Filiaşi, profesorul universitar Ion Maghieru. Nepot al generalului paşoptist gorjean Gheorghe Magheru, Ion Maghieru şi-a legat numele de o reformare a Politehnicii din Timişoara, edificiu care îi  cinsteşte şi în prezent memoria. În pofida eforturilor, inclusiv a subsemnatului, personalitatea lui Ion Maghieru e puțin cunoscută în Gorj, de aici și demersul nostru de a-l asimila școlii gorjene.

Prof. univ. dr. Ion Maghieru a fost unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai familiei Magheru, unul dintre deschizătorii de drumuri în predarea Fizicii la nivel universitar.  Pe parcursul a circa trei decenii (1907-1938) a reuşit să atingă culmile academice dar, în mod absolut necesar, şi-a făcut datoria către familia sa cu origini istorice. La jumătatea perioadei interbelice puţini îşi mai aminteau în Gorjul natal despre familia Magherilor, în acest context contribuția sa fiind foarte importantă.

Pentru gorjeni, Ion Maghieru e în primul rând important pentru descoperirile pe care le-a făcut în Gorj privind istoria familiei sale. Astfel, începând cu 1935, Ion Maghieru a stat foarte mult în Gorj, fotografi ind vechile ctitorii ale Magherilor, portretele votive ale strămoșilor sau alte monumente care au avut legătură cu istoria familiei. A avut o legătură strânsă cu Jean Bărbulescu, directorul săptămânalului GORJANUL, la îndemnul căruia a început să publice diferite documente moștenite de la tatăl său, colonelul Romulus Magheru, ultimul născut al generalului Magheru. Aceste documente se cifrau la cîteva zeci de mii de piese și constau în acte, zapise, scrisori, titluri de proprietate, multe dintre ele cercetate și chiar valorificate de Ion Maghieru. În 1936, Ion Maghieru publica în săptămânalul „Gorjanul” un articol funerar, de fapt o cuvântare rostită la înmormântarea unui coleg şi prieten gorjean, profesorul inginer Ştefan Drăgănescu(Mecanică), decedat în 1935.

În anii următori a publicat 17 materiale despre Istoria Magherilor, documente inedite fără de care problematica ar fi fost foarte săracă. Tot de Gorj s-a legat și sfârșitul profesorului Ion Maghieru, acesta a murit pe neașteptate la 25 octombrie 1938, în urma unei intoxicații cu alimente alterate (servise masa în restaurantul gării Filiași, venind de la Cojani spre Timișoara). Nu a mai avut satisfacția să primească personal de la regele Carol al II-lea Ordinul COROANA ROMÂNIEI în grad de Cavaler ce îi fusese atribuit prin decretul suveranului nr. 1829, din 10 mai 1938, ceremonia fi ind prevăzută să se desfășoare în toamna anului 1938

Ion Petru Maghieru a fost primul născut al familiei Romulus Maghieru  și  Ana Ghica şi a venit pe lume la 28 ianuarie 1888.  Acesta a urmat primele două clase primare la Craiova iar pe următoarele la Bucureşti, după garnizoanele tatălui său, colonelul Romulus Maghieru. La Bucureşti a învăţat la liceul particular Sfântul Gheorghe(clasele I-IV), apoi la Liceul „Mihai Viteazul”, secţia reală(clasele V-VII), fi nalizând această etapă din viaţa lui la Liceul „Matei Basarab”. La finalizarea liceului, în 1905, cu media 7,80, îl vom găsi ca student la Facultatea de Ştiinţe, Secţia Fizico-chimică.

Ion Maghieru a fost un profesor universitar de fizicã care a revoluţionat aceastã disciplinã. Tânărul Ion Maghieru îşi va face un debut fulminant în viaţa publică pe când nu avea 19 ani. Astfel, s-a solidarizat cu ţăranii asupriţi şi a publicat în „Neamul Românesc” al lui Nicolae Iorga din 30 septembrie 1907 o scrisoare de protest şi acuzare semnată: „Ion Maghieru-student în ştiinţe”. Scrisoarea intitulată „Destăinuiri nouă despre împușcarea țeranilor” a apărut în nr. 43 al amintitei publicații. Se spunea în textul amintit: „ Cele ce urmează sunt afl ate astă-vară de la sătenii din comunele Cărbunești, Petreștii de Sus, Cojani, Bârzenii de Gilort, din județul Gorj. Se știe că în acest județ n-au fost răscoale; ca pretutindeni, însă, armata a fost împărțită și pe aici pentru a preveni o astfel de eventualitate. O companie din Regimentul optsprezece Gorj de infanterie, a sosit și în Cărbunești. (…) Acești bieți oameni(doi săteni care amenințaseră că dau foc-N.A.), fără nici un fel de judecată, au fost ridicați de la casele lor de soldați, scoși lângă podul de peste Gilort din capul Târgului Cărbunești(Petreștii de Sus) și împușcați în fața mulțimii de săteni care se adunaseră. Amănuntele ce mi s-au dat în privința acestei execuții prezintă un deosebit caracter de barbarie. Cei doi oameni…au fost așezați lângă niște tufe din marginea apei, cam la vreo doi metri unul de altul…S-au tras în ei mai multe Salve până a-i omorî pe toți; soldaților, oameni și ei, nu le venea să tragă și să-i omoare, ci cu primele salve i-au rănit numai în mâini și picioare. Amenințările ofițerului i-au silit să își facă pe deplin datoria. Cadavrele celor doi nenorociți au fost puse într-un car, duse la cimitirul din deal și trântite unul peste altul într-o groapă…Câini de ar fi fost și nu li se putea face mai rău.(…) Afară de această execuție au mai avut loc și altele tot în județul Gorj, unde nu au fost răscoale. Așa mai sus, spre Bengești, un biet om-îi zicea Burcăpe care aveau ură mai mulți boieri…a fost împușcat de jandarmii rurali…Am mai auzit și de împușcarea altor trei țărani tot în Gorj spre Bibești. .. “. Tânărul profesor își arăta solidaritatea cu țăranii din Gorj, județul strămoșilor săi și în care va reveni spre sfârșitul vieții. Pregătirea profesională a îmbinat-o cu viaţa publică, aşa cum o făcuseră şi marii săi înaintaşi. Ion Maghieru a luat parte activă la războiul din 1916-1918 ca locotenent în regimentul de artilerie antiaeriană primind decoraţia „Crucea de război 1916-1918” cu baretele „Dobrogea şi Mărăşeşti”. Pe lângă faptele de vitejie, care îi vor aduce şi recompensa ostăşească, aici îl va întâlni pe Constantin Stănescu, căpitan în rezervă în acelaşi regiment şi conferenţiar la catedra de Acustică şi Optică din Universitatea Bucureşti, un om care îi va infl uenţa viaţa la un anumit moment. Ion Maghieru a terminat în 1911 Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, luânduşi licenţa în specialitatea fi zică generală şi cristalografi e. Profesorul Nicolae Bărbulescu, într-o comunicare ţinută la Academia Română în 1975, povestea amănunte despre cariera ştiinţifi că a lui Ion Maghieru. Astfel, în timpul studenţiei de la Iaşi s-a remarcat prin seriozitate. În 1910, când asistentul Constantin Bedreag de la catedra profesorului Dragomir Hurmuzescu, a primit un concediu de studii în străinătate, l-a lăsat ca suplinitor pe Ion Maghieru. În 1913 a devenit preparator la acelaşi laborator, unde va funcţiona cu întreruperi până în 1920. De asemenea, după absolvirea facultăţii de ştiinţe, Ion Maghieru frecventează un an cursurile facultăţii de fi losofi e, iar în 1914 va absolvi Seminarul Pedagogic. Ideea care a stat se pare la baza acestei decizii a fost ocuparea unui post de profesor secundar, în cazul în care şi-ar fi pierdut postul de la universitate. Mai mult, în 1919 Maghieru s-a prezentat la examenul de  capacitate pentru învăţământul secundar, fi ind clasificat al II-lea, cu media 9,25. Aşa a fost numit profesor titular provizoriu la Liceul Nr 1 „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Chişinău dar nu s-a prezentat niciodată la catedră, în 1920 renunţând definitiv la post.

Prin Constantin Stănescu, Ion Maghieru va obţine în 1919 postul de şef de lucrări la laboratorul de fi zică moleculară, acustică şi optică de la Universitatea Bucureşti, fiind repartizat la catedra de fizică generală. Începând cu anul 1920, Maghieru va merge în Italia pentru obţinerea doctoratului. Timp de doi ani şi jumătate se va afla la Roma într-un concediu de studii doar cu plata salariului. Din această perioadă reţinem viaţa grea pe care a înfruntat-o familia Maghieru la Roma, cu resurse materiale puţine. Ioana Maghieru a reuşit prin devotament, lucra cusături naţionale pe care le vindea la cunoscuţi, să contribuie la bugetul familiei. În Italia, Ion Maghieru se va înscrie în anul IV al facultăţii de fizică de la Universitatea din Roma, fiind obligat să frecventeze toate cursurile şi lucrările anului respectiv şi să promoveze examenele obligatorii. La finalizarea facultăţii, Maghieru s-a înscris la doctorat, primind o temă de cercetare experimentală asupra birefringenţei magnetice, electrice şi accidentale a fumurilor metalice. Îşi va face lucrarea la Institutul de Fizică al Universităţii din Roma, având conducător direct pe prof. L. Tieri, directorul adjunct al instituţiei respective. Îşi va susţine examenul de doctorat la 4 mai 1923 înaintea comisiei prezidate de decanul facultăţii de ştiinţe, G. Fano şi având ca membri pe unii dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă italieni din perioada respectivă: C.M. Corbino, V. Volterra, Em. Paterno, A. Le Surdo, Paravano, L. Tieri ş.a.

 După susţinerea tezei de doctorat, Ion Maghieru se va întoarce în ţară şi îşi va relua funcţia de şef de lucrări la Universitatea din Bucureşti. În decembrie 1924, după o activitate ştiinţifică susţinută, va fi numit profesor titular provizoriu la catedra de fizică generală de la Şcoala Politehnică din Timişoara. Ion Maghieru îşi va traduce teza de doctorat în limba română şi o va multiplica în 1924 la atelierul de litografiat al Facultăţii de Știinţe din Bucureşti, dându-i ca titlu: „Cercetări experimentale asupra birefrigenţei magnetice, electrice şi accidentale a fumurilor metalice”. Lucrarea cuprindea 65 de pagini, format de caiet, cu textul scris de mână (perfect caligrafi at). Textul are 6 capitole şi se încheie cu un rezumat. Un exemplar din teza redactată în limba română se află în biblioteca Catedrei de fi zică a Universităţii „Politehnica” din Timişoara.  La sfârşitul anului 1923, Maghieru a prezentat la Societatea Română de Fizică din Bucureşti o comunicare despre cercetările descrise în teza de doctorat. De asemenea, o notă despre teza sa este prezentată în revista Ştiinţifi că „V.Adamachi”, vol.X, 1923-24, p.438, sub semnătura lui C. G. Bedreag.

În 1924, Maghieru s-a ocupat cu metoda Toepler, prin care se pun în evidenţă  neomogenităţile într-un mediu. Va pune la punct această metodă, împreună cu Şt. Vencov, şi face din ea o comunicare la Societatea română de fi zică, la 9 dec. 1924. Rămânând în acelaşi domeniu, la 8 mai 1925, în şedinţa Societăţii ştiinţifice a Şcolii Politehnice din Timişoara, a prezentat conferinţa „Sur la methode strioscopique (Schlierenmethode)”; în cadrul acestei comunicări a prezentat experienţa care face vizibile undele sonore formate de o scânteie electrică iar asistenţa a trecut prin faţa lunetei pentru observare. Ion Maghieru a avut șansa să lucreze și să se formeze în școala de fizică de la Iași sub îndrumarea profesorului Dragomir Hurmuzescu, părintele radiofoniei românești. A trecut practic prin toate cele trei centre universitare mari ale țării, stabilindu-se la Timișoara datorită sprijinului pe care l-a primit de la profesorul Victor Vâlcovici, rectorul Școlii Politehnice din Timișoara. Acesta nu va avea ce regreta, Ion Maghieru reușind în scurt timp să pună la punct un laborator de fizică modern care rivaliza cu cele occidentale deși banii au fost foarte puțini. Reținem din activitatea didactică două momente care să ne facă să înțelegem această personalitate deosebită a istoriei şi ştiinţei româneşti. Mai întâi reținem activitatea sa de membru al Comitetului de Direcțiune al Școlii Politehnice Timișoara ca delegat al Consiliului Profesoral(1928) pentru o nouă optică asupra pedagogiei, de luptă împotriva ilegalităților, abuzurilor și fraudelor, pentru o conștiință care să nu fi e stăvilită de interesul material. Cel de-al doilea moment se leagă de reformă, asemenea lui Spiru Haret, Maghieru considera că munca cinstită și educația pentru muncă trebuiau să aibă prioritate față de publicarea unui număr cât mai mare de lucrări științifi ce. Reformele propuse de Ion Maghieru la Timișoara au eșuat în instanță, dar exemplu a fost preluat în alte centre universitare cum ar fi Cluj și București.

 În anul 1927, Ion Maghieru va deveni profesor titular definitiv, încă un motiv de a se cufunda în muncă. Cu doi ani mai înainte pierduse pe soţia sa Ioana, lucru care îl va afecta o lungă perioadă de timp. Abia în 1929 îşi va reface viaţa prin căsătoria cu Alice Voinovici din Timişoara, fiica unui fost colonel sârb din armata austro-ungară, devenit înainte de război profesor de istorie la şcoala de ofiţeri din Timişoara.

 După eşuarea reformei iniţiate de el la Timişoara, profesorul Maghieru şi-a ascuns rana într-o profundă tăcere. Începe să cerceteze trecutul istoric, prezentul pierzându-şi din importanţă. Intransigent, decide să se retragă din postul de profesor prin pensionare. Avea de gând să se retragă din oraş, să se mute la ţară, în satul Cojani din Gorjul străbunilor. Planurile sale, enunţate în documente de familie, vorbeau de continuarea cercetării arhivei familiei şi punerea ei în valoare. Nu a putut să iasă la pensie, era încă la o vârstă când alţi universitari abia dădeau măsura posibilităţilor lor creatoare, iar legăturile sale cu Gorjul au devenit tot mai strânse. În 1936 publica în săptămânalul „Gorjanul” un articol funerar, iar între anii 1937-1938, Ion Maghieru este autorul seriei de 17 articole istorice cu titlul: „Din trecutul Gorjului”(şi al familiei Maghierilor), publicate în săptămânalul cultural, independent „Gorjanul”. În ordine cronologică, documentele sunt următoarele: 1. 1665-Zapis din 14 octombrie 7174 (1665) prin care Ion Toboşeariu din Câlnic îşi vinde partea de moşie lui Vlad Măgheariu şi nepotului acestuia, Pătru zis Fleşeariu (Gorjanulanul XIV-Nr. 45-46); 2. 1747-Ocolnică (carte de hotărnicie) dată de patru boieri hotarnici la 26 iulie 1747 pentru hotărnicia moşiei moşnenilor Bârzeieni cum şi a părţii cumpărate din această moşie de Boerii Bengeşti (Gorjanul-anul XV-Nr. 26); 3. 1760-Zapisul Radului Măgheriu din anul 7268 (1760) prin care îşi vinde partea de moşie din hotarul Măgherilor, nepotului său popa Ion Măgheriu (Gorjanulanul XV-Nr. 12-13); 4. 1762-Zapisul Zamfi rei, fata lui Constandin, fi ciorul Diiaconului Radul Găucă ot Mirosloveni din 15 iulie 1762, prin care vinde două răzoare de vie din dealul Negoeştilor popei Ion Măgheriul protopopul (Gorjanulanul XV-Nr. 22); 5. 1765-2 august 1765-Cartea lui Ştefan Racoviţă Voevod către dumnealui ispravnicul ot sud Gorj prin care îi porunceşte să numească şease boeri din partea moşnenilor Ştefăneşti care să ia parte la hotărnicia moşiei moşnenilor Bârzeieni (Gorjanul-anul XV-Nr. 1); 6. 1765-Cartea lui Scarlat Grigore Ghica Voevod din 3 nov. 1765 prin care porunceşte boierilor hotarnici aleşi de dânsul să hotărască moşia moşnenilor Bârzeieni din Gorj (Gorjanul-anul XV-Nr. 2); 7. 1768-Zapisul lui Dumitraşcu sân Stan Bilan şi al fi ului său Mihai ot Bârzăi din 20 Aug. 1768, prin care îşi vând partea lor de moşie din hotarul Bârzăianilor popei Ion Măgheriu protopopul (Gorjanul-anul XV-Nr. 29-30); 8. 1769-Porunca Episcopului Partenie al Râmnicului din 7 aprilie 1769, către Protopul Barbu dela Sud, Gorj, plaiul Gilortului pentru a se scuti de dăjdii Protopul Ion Magher pentru 9 Şomîcu, Cornel, Bunoiu, Dumitru, Zestrea Magherilor, Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Târgu-Jiu, 2007, pag. 129. 386 că i-a ars casa (Gorjanul-anul XV-Nr. 23-24); 9. 1770-Zapis din 15 august 1770 prin care dumitru sân Voina Măgheriu îşi vinde jumătate din moşia aflată în hotarul Câlnicului, vărului său Popa Ion Magheriu Protopopu (Gorjanul-anul XV-nr. 27- 28); 10. 1790-Zapisul lui Alisandru sân Constandin Chiţăscu (din 10 februarie 1790) prin care îşi vinde livadia din Curva (o moşie din Bârzeiu-N.R.), lui Şerban Măgheriu, căpitan de predaţi (Gorjanul-anul XV-Nr. 27-28); 11. 1799-Cartea lui Alexandru Constandin Moruzi Voevod din 20 aprilie prin care Şerban Magheru este numit Căpitan la căpitănia Amăradea sud Gorj (Gorjanul-anul XV-Nr. 33-34); 12. 1802-Cartea marelui spătar din 2 martie 1802 către căpitanul Niţu Zorilescu dela Amaradia, prin care îi porunceşte să predea căpitănia lui Şerban Magheru, orânduit căpitan în locul lui (Gorjanul-anul XV-Nr. 39); 13. 1821-Scrisoarea lui Lăudat Gâlcescu din 10 iulie 1821 către căpitanul Ion Magheru (Gorjanul-Anul XV-Nr. 19-20); 14. 1829-O scrisoare din 14 martie 1829 a lui Constantin Dică, biv vel hatman şi caimacam al Craiovei, către vtori vistier Gheorghe Măgheru (Gorjanul-Anul XV-Nr. 42); 1829-Carte de mulţumire dată de boierii din TârguJiu la 10 noembrie 1829 Dumnealui Biv Vtori vistier Gheorghe Maghieru, pentru apărarea oraşului de jafurile turcilor în timpul războiului ruso-turc din 1828- 1829 (Gorjanul-Anul XV-Nr. 18); 16. 1842-1848 Ştiinţe date de D-lui paharnic Zamfi rache Bâlteanu, moştenită dela părinţi şi din vremea dumisale, asupra celor după vremi mai însemnate întâmplări de arderi în judeţul Gorju şi capitala sa Târgu-Jiul (Gorjanul-Anul XV-Nr. 40-41); 1850 sau posterior-Fragment dintr-o scrisoare adresată de generalul Gheorghe Magheru, în timpul exilului, nepotului său Ioniţă Gârbea (Gorjanul-Anul XIV-Nr 44).

Pentru faptul că a redescoperit Gorjul şi rădăcinile familiei sale, pentru cele făcute pentru istoria naţională de către Magheri, memoria lui Ion Maghieru merită mai mult. Opera sa pedagogică, prezentă mai ales la Timişoara, poate fi descoperită, măcar ca şi idee, de către studenţi în „Îndemnuri către studenţi”, text intrat în posesia noastră prin intermediul lui Vlad Maghieru: „…Aveţi în faţa voastră câţiva ani pe care îi veţi petrece în această şcoală superioară, anii pe care trebuie să-i priviţi cu deplină conştiinţă şi cu deplină seriozitate. Sunt ani hotărâtori pentru tot restul vieţii şi carierei voastre. Sunteţi tineri, încă copii aproape, aveţi în faţă tot viitorul, toate posibilităţile. De voi, de felul în care veţi înţelege să folosiţi aceşti ani atârnă ca acest viitor să fi e cât mai rodnic. Şi când întrebuinţez acest cuvânt înţeleg nu numai un viitor rodnic pentru fi ecare individual ci un viitor pe care îl puteţi face rodnic pentru scumpa noastră patrie. În domeniul vast al technicii vi se deschide în ţara noastră un câmp de acţiune nelimitat. Aproape totul este de făcut. N-avem şosele, n-avem canaluri, n-avem căile ferate necesare, n-avem irigaţii, n-avem indiguiri, n-avem poduri, n-avem captate izvoarele de energie naturală(ccăăderi de apă, gaz metan, petrol), n-avem valorifi cate unele bogăţii ale subsolului, n-avem urbanism, nici edilitate. O nesfârşită serie de n-avem. Suntem datori să facem ca acest n-avem să înceteze, şi voi sunteţi chemaţi să îndepliniţi aceasta. Vă văd ca pe o oştire tânără, ca pe recolta de energie a ţării, menită ssăă realizeze această izbândăă pe care o visăm cu toţii. Dar izbânda fără pregătire nu e cu putinţă. „Ex nihilo nihil”(din nimic, nimic nu se poate face), e valabil şi aci ca pretutindeni. Unica voastră datorie în aceşti ani de şcoală este pregătirea în vederea luptei de mai târziu. Pregătire serioasă, deplină, prin studiu, prin muncă zilnică, neobosită. Evoc înaintea voastră o legendă cu tâlc adânc, din mitollogia germanică, legenda lui Siegfried. Eroul voeşte să scape pe valkyria Brunchilda, vrăjită de spiritele rele şi dormind în mijlocul unor flăcări. Va avea de luptat cu greutăţi uriaşe, cu balauri, cu vrăjitori, cu puteri infernale. Îi trebuie o armură. Din frânturile ruginite ale spadei tatălui său îşi făureşte o spadă nouă, o spadă de oţel, o spadă tare şi strălucitoare. Spada şi-o făureşte însuşi, însuşi o bate înroşită în foc pe nicovală şi însuşi o căleşte; numai aşa e sigur că va putea avea nădejde în ea. Cu spada ce şi-a făurit însuşi porneşte la luptă şi izbândeşte. Înainte de a intra în lupta vieţii vă trebuiesc şi vouă arme. Arme bune, arme tari, arme sigure. Aceste arme trebuie să vi le făuriţi singuri şi ele sunt două: pregătiirea voastră ştiinţifi că, tehnică şi pregătirea voastră morală. Una fără alta nu valorează nimic, sau prea puţin. Pregătirea ştiinţifi că v-o dă şcoala şi o căpătaţi prin muncă şi stăruinţă. Pregătirea morală v-o dă şi şcoala dar e mult lăsată la propriile voastre 390 forţe. În ce constă această pregătire? În dobândirea acelor însuşiri care determină personalitatea, caracterul, voinţa, hotărârea, corectitudinea deplină, lealitate, iubire adevărată de ţară. Nu vă risipiţi forţele: nu vă ocupaţi de ceea ce se numeşte azi pe nedreptpolitică.. Observaţi relele din jurul vostru când aveţi prilejul, meditaţi când aveţi răgaz asuppra cauzelor şi remediilor posibile. Dar nu vă gândiţi că sunteţi chemaţi a participa la aceste frământări, nici a da soluţii, azi. Acest rol îl veţi avea mai târziu, după şcoală, inevitabil. Pregătiţi-vă deci. Nu vă risipiţi forţele, căci sunt prea preţioase şi datoria ce vă stă în faţă e prea mare şi prea grea. Întindeţi numai resorturile personalităţii voastre la maximum, ridicaţi potenţiallul vostru sufl etesc la un nivel cât mai înalt, în deplină tăcere. Aşa cum ne spune preotul în biserică: „Sus să avem inimile!” Şi când veţi păşi la luptă, în faţa spadei voastre ascuţite şi de oţel fi n, nu va fi duşman care să poată rezista!”.

Ion Maghieru a fost cea mai importantă personalitate dată de această ilustră familie în secolul XX şi susţinem acest lucru în condiţiile în care talentul artistic al lui George Magheru a fost cunoscut de mulţi contemporani.

Bibliografie:

1. Paul Cernovodeanu, Marian Ștefan, Pe urmele Magherilor, Edit. Sport-Turism, București, 1983

      2. Cornel Șomâcu, Dumitru Bunoiu, Zestrea Magherilor, Edit. Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Târgu-Jiu, 2007

3. Vlad Magheru, Ion Maghieru – apostol al educaţiei de caractere, Timișoara, 2005

4.Cornel Șomîcu, Profesorul Ion Maghieru-între cariera ştiinţifică şi destinul familiei sale. În Litua, 2014, nr . XVI, p. 379-393

5. Cornel Șomîcu, Moștenirea Magherilor, Editura Școala Gorjeană, Târgu-Jiu, 2014