Prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, a primit joi, 3 octombrie 2024, titlul de ”cetățean de onoare” pentru merite deosebite al comunei Salcia, județul Prahova, localitatea sa natală.

Cu acest prilej, în sala de festivități a Căminului Cultural, a fost lansată  a treia lucrare dedicată istoriei comunei Salcia, județul Prahova. Cartea intitulată „Sus primarul, jos primarul…” (Administrația din comuna Salcia, județul Prahova de-a lungul timpului) este voluminoasă, în format academic, cu 448 pagini de text și 49 fotografii. Această lucrare reflectă traiectoria în timp a uneia dintre cele mai mici și izolate localități prahovene, dintr-o perspectivă adesea ignorată, care a parcurs un drum deloc rectiliniu, dimpotrivă presărat de greutăți și incertitudini, dar și de frumoase reușite.

Cartea se dorește un modest omagiu adus tuturor oamenilor din administrația locală, care au dovedit și dovedesc devotament față de comunitățile pe care le reprezintă.

Celelalte două apariții dedicate comunei Salcia de către istoricul Gheorghe Nichifor sunt ”Școala din inima mea” și ”Biserica din inima mea”, lansate în anii trecuți.

Lasă un comentariu

Tendințe