Universitarul Ion Chiriac(1944-2020) a rămas în memoria gorjenilor, în special a novăcenilor, pentru activitatea sa didactică și edilitară. A condus destinele învățământului preuniversitar gorjean în calitate de inspector școlar general 1993-1997). În anul 1995 a devenit conferențiar universitar  doctor al Universității ”Constantin Brâncuși”, a vând în totalitate o carieră didactică universitară de peste  trei decenii. A fost Președinte al Societății de Științe matematice – filiala Gorj și a făcut parte din Consiliul Național al Societății de Științe Matematice până în anul 2000. În anul 2004 a fost ales Director al D. P. P. P. D din Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Timp de două mandate a fost edil al orașului Novaci.

A scrie despre profesorul Ion Chiriac este foarte ușor, întrucât informațiile sunt la îndemână, dar și foarte greu deoarece sunt greu de găsit informațiile noi sau mai puțin cunoscute. Trebuie să remarcăm aici bogăția de date publicate de profesorii Adelin și Manuela Ungureanu sau profesorul universitar Onisifor Olaru. Ion Chiriac a pierit în pandemia de COVID, perioadă atât de neagră și pentru învățământul gorjean. Am intrat în învățământ pe vremea când Ion Chiriac conducea destinele lui și am venit în contact cu domnia sa ca ziarist. A fost un om de o modestie rară și cu un bun simț ieșit din comun, o plăcere pentru toți cei care au fost în preajma lui în viața publică.

Născut în Bălceștii Gorjului într-o familie obișnuită -Maria și Gheorghe Chiriac-care a avut trei copii, toți băieți, Ion Chiriac s-a dedicat încă de mic învățăturii. A făcut școala primară în satul natal iar studiile gimnaziale la Poienari. În anul 1958 a devenit elevul Liceului din Novaci. Merge ca student la Facultatea de Matematică din Timișoara și revine la Novaci ca profesor în 1967.De la 1 aprilie 1973  devine, prin concurs, asistent titular la Facultatea de electrotehnică a Universității din Craiova având sarcini didactice la recent înființatele Secții de subingineri de la Târgu Jiu aflate sub coordonarea Universității din Craiova.

Între anii 1976-1989 a fost  titularul unui post de lector la Universitatea din Craiova, având în norma didactică cursul de matematici superioare la Secțiile de subingineri de la Târgu Jiu  și cursul de matematici speciale la Facultatea de electrotehnică din Craiova. A susținut doctoratul în 1999 la Universitatea de Vest Timișoara cu tema ”Analiza hiperbolică și structuri supraaditive ”,îndrumător prof. univ. dr. Mihail Megan. Va deveni în anul 2003 conferențiar universitar la Facultatea de Inginerie din Universitatea ”Constantin Brâncuși” , titularul cursurilor de Analiză Matematică și Ecuații diferențiate.

A fost cunoscut și apreciat în rândul profesorilor gorjeni din preuniversitar pe care i-a condus timp de patru ani ca inspector școlar general.

Din anul 1974 a fost Președinte al Societății de Științe Matematice -filiala Gorj și a făcut parte din Consiliul Național al acestei organizații până în anul 2000.

Novăcean prin căsătorie și domiciliu, cunoscut și apreciat de majoritatea novăcenilor, apropriat de oameni, de o modestie exemplară, Ion Chiriac a fost ales pentru două mandate (2000-2008) primar al orașului Novaci. Cariera politică o începuse anterior cu un mandat de consilier local la Novaci(1992-1996) și unul de consilier județean (1996-2000).

După ieșirea la pensie și-a orientat preocupările  către frumoasa gospodărie din Novaci împărțind sarcinile cu Emilia, soția sa. Când totul părea să decurgă în liniște, o lovitură devastatoare se abate asupra familiei Chiriac, Emilia suferă  un AVC și decedează fulgerător în primăvara acestui an. Foarte curând a urmat-o și marele profesor.

Printre lucrările profesorului Ion Chiriac pot fi amintite:

  1. unic autor:

-”Matematici superioare”-Tipografia Universității din Craiova-1977

-”Analiză matematică”-Tipografia Universității ”Constantin Brâncuși”-1993

  • în colaborare:

-Ion Chiriac, Trandafir Bălan, Relativitate în timp, Editura Universitaria Craiova

-Ion Chiriac, Doina Hodăjeu, Management educațional, Editura Universității ”Constantin Brâncuși” Tg-Jiu, 2005

-Ion Chiriac, Novac Chiriac, Analiză matematică, Editura Universitaria Craiova, 2007

Bibliografie:

  1. Onisifor V. Olaru, Învățământul superior gorjean-file de istorie, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2017
  2. Adelin Ungureanu, Manuela Ungureanu, Administrația Novacilor. Primarii, Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Târgu-Jiu, 2014

Lasă un comentariu

Tendințe