La 11 august 1964 era dat publicității de către Consiliul de Stat ”Decretul nr. 323/1964 privind conferirea titlului de Invatator Emerit al Republicii Populare Romine, Profesor Emerit al Republicii Populare Romine, a Ordinului Muncii clasa a III-a si a Medaliei Muncii unor invatatori si profesori din invatamintul de cultura generala si din invatamintul profesional si tehnic”. Printre cei premiați atunci cu titlul de ”Învățător Emerit” se afla și dascălul PANTELIMON NICOLESCU-MONU, aflat atunci la vârsta pensionării la școala din Stănești.

Vorbim de o personalitate importantă  a învățământului  gorjean care s-a remarcat în mai multe domenii culturale și chiar și în politică, se pare că a fost membru PCR încă din ilegalitate. Ca scriitor, a excelat ca poet dar sunt cunoscute și mai multe proze scurte ale sale.

Născut la 1 februarie 1901 în satul Sănătești al comunei Arcani, într-o familie de țărani săraci, Pantelimon Nicolescu s-a dovedit atras de învățătură.  A beneficiat  de sprijinul învățătorului Ion Petrescu la Sănătești, a mers apoi la Gimnaziul ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu  și la Școala Normală Pitești pentru a ajunge învățător.

Cariera profesională a dascălului Pantelimon Nicolescu a început în 1920 la Bâlta-Runcu și a continuat, din 1923,  pentru circa patru decenii,  la Stănești.  Tot acolo și-a întemeiat familia și a devenit fiul adoptiv  al acestei așezări.  În ultimii ani de viață, după pensionare, a trăit la București.  A decedat în anul 1980.

Pantelimon Nicolescu-Monu a fost el însuși un personaj  care s-a implicat în mai multe domenii cultuale: învățământ, literatură  și,  mai ales,  publicistică. În politică se poate spune că a tras lozul castigator, a fost membru PCR din ilegalitate, apoi fondator și președinte al Frontului Plugarilor, partidul lui Petru Groza. Nu a insistat pe o carieră politică la care ar fi avut dreptul  și culoarul necesar.

Întorcându-ne la cariera didactică,  a fost inspector școlar , a fost implicat în conducerea Asociației Învățătorimii Gorjene și  în editarea ”Revistei Învățătorimii Gorjene”. În colaborare cu C. V. Cătuț a scris 14 manuale destinate învățământului  primar.

Revenind la organizarea  dascălilor din România, în perioada dintre cele două războaie mondiale,  învățătorii  din ţara noastră s-au organizat într-o asociaţie generală sub numele de „Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România” având sediul în Bucureşti, Bulevardul Tache Ionescu nr. 23,  dobândind personalitate juridică prin sentinţa definitivă a Tribunalului Ilfov nr. 39 din 30 iunie 1927, fiind înscrisă în registrul pentru persoane juridice al aceluiaşi tribunal sub nr. 354/1927. Dascălii din judeţul Gorj, în frunte cu învăţătorul Pantelimon Nicolescu – Monu din comuna Stăneşti, au aderat mult mai târziu la această organizaţie, abia în anul 1940 când au înfiinţat filiala Gorj a acestei asociaţii. Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Gorj  a avut sediul în Târgu Jiu strada Dr. Anghelescu nr. 2, având ca preşedinte pe Pantelimon Nicolescu-Monu învăţător din comuna Stăneşti, casier-secretar pe I. Modoran învăţător din Târgu Jiu, iar consilieri pe: C. Lianu învăţător din Novaci, Gh. Dumitraşcu învăţător din Turburea şi Gr. Popescu învăţător din Vădeni. Asociația Învățătorilor din Gorj avea și  fonduri proprii în  sumă de 930000 lei depuşi la Cooperativa Solidaritatea Învăţătorilor Gorjeni, Banca Învăţătorilor din Gorj şi în casa asociaţiei.

Pantelimon Nicolescu-Monu  a  devenit cunoscut în Gorj  mai ales prin prisma  publicisticii sale din paginile publicațiilor  ”Gorjanul”, ”Steagul nostru”, ”Crinul satelor”, ”Curentul nou”, ”Țara lui Litovoi”, ”Gazeta Jiului” ș.a.  Scrierile sale literare le regăsim și în publicații naționale: „Universul literar”, „Curentul”, „România literară”, „Luceafărul”şi „Scînteia” de la Bucureşti, „Pămint şi suflet oltenesc” din Craiova, „Datina” de la Drobeta Turnu-Severin ş.a.

Bibliografie:

  1. Ion Mocioi, Pantelimon Nicolescu-Monu (1901-1980), în Litua, nr. IV, 1988, p.368-373
  2. Cornel Șomîcu, File din istoria școlii gorjene, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2010

Lasă un comentariu

Tendințe