Gorjeanul Nicolae Săulescu a fost un remarcabil om de știință în  domeniul firotehniei, geneticii și ameliorării plantelor și tehnicii experimentale agricole. A avut o carieră didactică excepțională la nivel universitar, la Iaşi (1925-1927), Cluj (1927-1939), Bucureşti, la Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR). A fost decan al Facultăţii de Agronomie din Bucureşti şi secretar general al Academiei de Agricultură din România. Printre alte recunoașteri naționale și internaționale amintim: membru corespondent al Academiei Cehoslovace de Agricultură (1939) şi al Academiei de Ştiinţe Agricole din R.D.G. (1958), precum şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, membru al Societăţii de genetică din Germania (1927) şi S.U.A. (1930), al Societăţii de ameliorarea plantelor din Austria (1931).

Născut la Târgu-Jiu în 7 iunie 1898, Nicolae Săulescu se va stinge din viață  la 7 ianuarie 1977, după o carieră științifică impresionantă. După studiile primare și gimnaziale absolvite la Târgu-Jiu, a urmat liceul la Craiova iar apoi Școala Superioară de Agricultură din București, finalizată în 1921. A devenit doctor în agronomie la Înalta Şcoală de Agricultură din Berlin (1925). A fost  profesor la Catedra de Ameliorarea Plantelor de la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj (1927-1939), apoi profesor de fitotehnie la Facultatea de Agronomie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti (1938-1949), ulterior din cadrul Institutului Agronomic Bucureşti (1956-1968), după care profesor consultant (1968-1977). Este întemeietorul şi directorul Staţiunii de Ameliorare a Plantelor de la Cluj (1929-1939). De asemenea, a înfiinţat şi a condus Staţiunea de Plante Textile Bucureşti (1942-1946). Mai târziu,  a organizat şi a condus Secţia de Ameliorarea Plantelor din cadrul Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului Fundulea (1957-1961).

S-a bucurat de numeroase recunoașteri ale muncii sale: Decan al Facultății de Agronomie din București; secretar general al Academiei de Agricultură din România; membru corespondent al Academiei Cehoslovace de Agricultură(1939); membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice din România ș.a.

Este căutat și socotit un reper științific pe mai multe teme;  genetica plantelor; problema mecanismului transmiterii la urmaşi, diviziunea celulară, polenizarea, fecundarea, xeniile, partenogeneza, parteno carpia, legea separării factorilor şi legea liberei combinaţii a factorilor. A lăsat urmașilor o serie de opere de pionerat în materiile cercetate: Contribuţii la harta cromozomilor la Antirrhinium majus; Beitrag zur Chromosomenkarte von Antirrhinium majus (Berlin, 1925); Înlănţuirea de factori la plante (1925); Problema consanguinităţii în ameliorarea plantelor agricole (Iaşi, 1927), Hibridul grâu-secară (1927); O monstruozitate la ovăz (Iaşi 1927); Contribuţii la genetica grâului(1933); Ameliorarea plantelor agricole (1934, lucrare premiată de Academia Română în 1935); Câmpul de experienţă (1938, 1959, 1967); Fitotehnica (1947); Fitotehnie (în colab., vol. II – 1958, vol. I şi II – 1969); Agrofitotehnie şi horticultură (în colab., 1968); Principii de genetică (în colab., 1969, 1972); Agrotehnică şi fitotehnie(în colab., 1971) ș.a.

Fiul său, Nicolae N. Săulescu i-a călcat pe urme. Licențiat al Facultății de Agricultură din cadrul Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu“ din București, în 1972 a obținut titlul de doctor cu teza Contribuții la precizarea metodicii de ameliorare pentru creșterea capacității de producție la grâul de toamnă.

S-a format ca specialist în ameliorarea grâului lucrând cu tatăl său N. Săulescu, profesor universitar de ameliorare a cerealelor şi fitotehnie.

Preocupările acestuia au vizat crearea unui număr de 28 de soiuri de grâu de toamnă, care au ocupat în ultimele decenii între 1/2 şi 2/3 din suprafața totală de grâu a României. Unele dintre soiurile create au fost înregistrate și cultivate în Canada, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Kirghizstan, Argentina sau au fost folosite ca surse de gene în multe programe de ameliorare din lume, regăsindu-se în genealogia a peste 300 soiuri lansate în China, Argentina, Ungaria, Canada, Madagascar, SUA.

Este membru titular al Academiei Române.

Bibliografie:

1. Teodor Marian, Ce mai faceți, domnule…Nicolae Săulescu?, în Lumea Satului, nr. 11, 1-15 iunie 2010
2. Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent (Academia Romana (membri))