Grigore Pleșoianu (1808-1857), născut la Cerneți (jud. Mehedinți) într-o familie boierească, face parte din prima generație de „dascăli” ai școlilor naționale din Țara Românească. A avut o carieră didactică scurtă dar plină de realizări. În cei 14 ani de activitate la catedră, dascălul oltean ne-a lăsat primele abecedare și manuale școlare în limba română. Deși a fost un pedagog talentat, traducător a numeroase scrieri din literatura pentru copii franceză și greacă, a ales ingineria pentru a doua parte a carierei.S-a stins din viață în momentul când începea cel 50-lea an al vieții.

Întâiul membru cunoscut al arborelui genealogic al Pleşoienilor din Oltenia  a fost, in secolul al XVIII-lea, protopopul Ion Pleşoianu, stăpânitor de pământ atât in acest Vâlcea , cât şi in Gorj (Rădineşti, Hurezani, Pleşoi, potrivit „Istoriei Târgu Jiului” de Alexandru Stefulescu). A avut doi fii, Marin, protopop şi el, ctitor la biserica din Pleşoi, şi Udrea. Fiii lui Marin, polcovnicul Nicolae (+ 1849), Ioniţă şi pitarul Constantin au dus spiţa mai departe. Vasile Pleşoianu, fiul polcovnicului Nicolae, a fost mare proprietar pe valea Olteţului. Radu Pleşoianu era strănepot in linie directă al acestui Vasile Pleşoianu, printr-unul dintre fiii acestuia, care purta tot prenumele Nicolae.

 Dascălul oltean  s-a numărat printre elevii lui Ion Heliade Rădulescu la Școala românească de la Sf. Sava iar  apoi a fost profesor timp de un deceniu  la Craiova și Cerneți.  După câțiva ani petrecuți ca profesor la Școala centrală din Craiova (1826-1832), nemulțumit de condiția sa de dascăl confruntat cu lipsuri materiale și cu sarcini multiple, a hotărât în 1832 să se retragă din învățământ. Dorea să se mute la București și să intre în armata naţională („miliția pământenească”) de curând înființată, statutul de ofițer oferind mai multe avantaje în plan social, comparativ cu cel de profesor.

Grigore P!eşoianu a început activitatea didactică  la 20 mai 1826 ca  profesor de Instrucţie primară la Şcoala centrală din Craiova, condusă de Stanciu Căpăţîneanu, care a deschis la acea data  cursurile în chiliile din curtea· bisericii. Deoarece nu a fost  acceptat în oștirea națională, în ianuarie 1833 s-a întors în învățământ ca profesor la școala începătoare din Cerneți, unde a predat până în 1836. În august 1836, motivând că pătimește demult de o boală de piept, a abandonat cariera didactică și s-a stabilit la București, pregătindu-se pentru o slujbă mai bine plătită, aceea de inginer hotarnic. În octombrie 1838 a primit atestatul de liberă practică a „meșteșugului inginerii”, care presupunea întocmirea după reguli moderne a hotărniciilor – planurile de moșii. Profesorul Grigore Pleșoianu devenit „enginer și hotarnic”, cum semnează el de acum înainte, va obține venituri suficiente pentru a oferi un trai îmbelșugat.

 Grigore Pleşoianu a publicat câteva  cărţi care au ajutat școala românească, inclusiv pe cea gorjeană.  : Abeţedar greco-român, 1825 ;. Abeţedar înlesnitor pentru învăţătura copiilor, 1828; Abetedar franco-romanesc, 1829,  Caligrafie … , Sibiu, 1829 ; Gramatica românească, Craiova, 1829; Gramatica franțuzească, 1830, Dialoguri francezo-române, Craiova, 1830.

Alte lucrări:  Cele dintâi cunoștințe (1828) – închinată domnitorului  Alexandru Dimitrie Ghica; Aneta și Luben după Jean-François Marmontel(1829); Limba franțuzească și ortografia ei (1830); Gramatica franțezo – română (1830); Frumoase dialoguri franțeze – române (1830); Engalpion de aur sau Deslușirea înțelesului icoanei lui Chevit Tebeanul (1833); Abețedar franțezo – român (1833); Calendarul pe anul 1834; Copilul pierdut și Licuriciul – traducere din franceză după Christoph von Schmid (1838); Columb – traducere din franceză după Christoph von Schmid (1839); Canarul – traducere din franceză după Christoph von Schmid (1840).