Profesorul Theodor Costescu (1864-1939) a rămas în memoria publică pentru cariera didactică și cea de management școlar dar și ca om politic, membru de onoare al Academiei Române (1934), pedagog, reformator, edil şi ctitor de instituţii. A marcat în mod major istoria și cultura județului  Mehedinți. Cariera didactică și cea de director de instituție școlară nu au fost decât începutul unor transformări uriașe în județul vecin Gorjului. Timp de circa un deceniu a condus Liceul ”Traian” din Turnu Severin, perioadă în care și-a impus managementul la nivel national.

La 30 martie 1864, învățătorului Dumitru  Costescu din Rovinari i se năștea primul copil, căruia îi punea numele Theodor(Darul lui Dumnezeu). Acesta va urma  cursul inferior la Liceul „Carol I“ din Craiova şi cel superior la Liceul „Sf Sava“ din Bucureşti, ca bursier, iar apoi a obţinut  o bursă la Facultatea de Ştiinţe – secţia fizico-chimie din Bucureşti. La absolvirea facultăţii, profesorul şi savantul dr. C. I. Istrati îi propune să rămână colaboratorul său, convins fiind că tânărul Teodor Costescu avea toate şansele să facă o carieră universitară strălucită. Este celebrul în literatura de specialitate refuzul profesorului gorjean:

„Domnule profesor, vă mulţumesc şi vă rămân îndatorat pentru încredere. Eu, însă, doresc să mă reîntorc între oltenii mei, să-i învăţ carte“, ar fi răspuns olteanul.

După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe, secţia Fizică – Chimie, din Bucureşti a ajuns profesor la Liceul „Carol I” din Craiova unde fusese elev în 1888 pentru un an, apoi la Gimnaziul din Turnu Severin, urmând ca în 1892 să fie numit director.

Oficial, la 1 mai 1892 este numit directorul Liceului „Traian“ din Turnu Severin. Aici şi-a început cariera de pedagog, reuşind să facă din Liceul „Traian“ o unitate şcolară de elită. Măsurile luate la Severin ar putea constitui sursă de inspirație și pentru prezent,asta dacă învățământul ar fi lăsat să funcționeze normal.  Pentru început s-a îngrijit de formarea unui grup profesional excepţional, apoi de dotarea liceului cu laboratoare moderne şi bibliotecă, de construirea unui internat şi a unei grădinii botanice. În opinia sa, numai cu dascăli foarte buni elevii pot avea parte de o educaţie temeinică, aşa că le promitea profesorilor salarii bune, făcea intervenţii la Minister şi, dacă era nevoie, se deplasa în localităţile de domiciliu ale acestora pentru a-i convinge să vină la Liceul ”Traian”

„Urmărea toate concursurile pentru învăţământul secundar, toate examenele de licenţă, toate publicaţiile ştiinţifice sau literare pentru a descoperi elementele cele mai bune. Le afla adresa, se ducea la ei, la Bucureşti sau în Moldova, îi convingea de putinţa de activitate extraşcolară şi chiar de foloase mai mari. În câţiva ani, prin urmare, Liceul Traian avea astfel unul dintre cele mai strălucite consilii de profesori secundari din toată ţara“, își aminta  marele matematician Petre Sergescu, în lucrarea „Un mare dascăl: Theodor Costescu“ (Cluj, 1940).  Pe de altă parte, a impus reguli stricte de conduită şi schimbări chiar în conţinutul programei şcolare, care deveniseră la Ministerul Instrucțiunii drept  „Reformele lui Costescu”.

Teodor Costescu a fost cel care a propus introducerea uniformei şcolare la liceul  pe care îl conducea. Foarte mulţi profesori s-au opus ideii pe motiv că părinţii nu ar avea bani să o cumpere, dar în cele din urmă Costescu a reuşit să-l convingă pe ministru, dar şi pe părinţi „arătându-le că noua îmbrăcăminte e şi mai trainică şi mai frumoasă şi, mai ales, că prin ajutorul ei poate exercita un control asupra purtării elevilor în afară de şcoală şi face să dispară, cel puţin exterior, contrastul dintre bogat şi sărac“, notează Ştefan Bodiu în lucrarea „Istoricul Liceului Traian din Tr. Severin, 1883-1903”.

Construcţia unui internat pentru Liceul Traian, avea să fie rezolvată de același  Teodor Costescu. La liceu erau mulţi elevi săraci, veniţi din mediul rural, care locuiau la gazde, în condiţii greu de descris în cuvinte. După ce a vizitat fiecare gazdă în parte, s-a adresat ministrului Instrucţiunii Publice, din 1899 cu un raport confidenţial: „Ei bine, ţin să vă fac cunoscut, în mod pe cât de respectuos, pe atât de sincer, că ceea ce am văzut nu numai că m-a atins, până la lacrimi, dar m-a îngrozit chiar. E destul ca să vă citez un singur caz pentru ca dumneavoastră să vă puteţi face o idee foarte palidă de mizeria de nedescris pe care o îndură o mulţime de elevi, numai din dorinţa vie ce au de a se instrui“. În anul 1901 este înlăturat de la conducerea Liceului Traian, pe criterii politice.

La îndemnul lui Take Ionescu a intrat în Partidul Conservator şi a fost ales de câteva ori deputat şi senator. În 1905 a fost ales prefect al judeţului Mehedinţi şi în doar doi ani şi 11 zile, cât a fost mandatat pe această funcţie s-a dovedit a fi un prefect cu realizări neverosimile pentru vremurile prezente.

Theodor Costescu și-a propus să construiască 275 de şcoli, din care a reuşit în acea perioadă să ridice 66. De asemenea, a construit Şcoala de agricultură de la Gemeni, Judecătoria de la Baia de Aramă, 12 biserici şi primării, multe drumuri comunale şi judeţene, a sprijinit construirea a cinci spitale (Balta, Slivileşti, Cujmir, Burila Mare, Bâcleş) dotate cu tot necesarul. „A fost un precursor în domeniul şcolar, sanitar, administrativ, a fost un fenomen cultural, a fost un suflet mare şi blând, cu toată îndărătnicia sa proverbială. Ţara întreagă a luat învăţătură de la modestul dascăl severinean, care a sfinţit locul unde a fost pus şi care a dovedit că, în orice situaţie socială, omul poate să se ridice până la cele mai minunate realizări“, spunea Petre Sergescu în lucrarea „Un mare dascăl: Theodor Costescu“.

În 1913, cu banii din dota soţiei, a cumpărat moşia Vânjuleţ. La scurt timp, să constată că întreaga regiune era mlăştinoasă, iar populaţia din zonă suferea de paludism. „Din acea mlaştină s-a născut o aşezare cu case noi, străzi, lumină electrică, parc, centru civic, baie comunală, şase şcoli moderne“, spune istoricul  Tudor Răţoi. Cu banii lui a trecut la desecarea bălţilor construind un canal larg de 8 metri, legat cu un altul larg de 12 metri şi lung de 12 kilometri, prin care se colectau apele provenite din ploi şi topirea zăpezilor. Drumurile satului şi cele care făceau legătura cu localităţile învecinate au fost înălţate, pietruite, s-au construit poduri şi podeţe. A luptat ca locuitorii Vânjuleţului să fie împroprietăriţi atât cu loturi pentru cultură, cât şi cu loturi de casă. A înfiinţat şi o fanfară, compusă din 30 de ţărani. În locul şcolii unde în anul 1934 preda un preot la 17 elevi a ridicat şase şcoli mari, moderne, cu sobe de teracotă, în care predau cursuri 33 de profesori şi maiştri şi în care urmau cursurile 664 de elevi. Cu câteva săptămâni înainte de a muri, Teodor Costescu a făcut un ultim dar localităţii: un spital de naşteri şi copii. Satul model Vânjuleţ a fost vizitat de Carol al II-lea în 1934. Suveranul a semnat ad-hoc un decret prin care conferea ctitorului medalia „Pentru Merit“, a doua medalie regală primită de Teodor Costescu, prima fiindu-i acordată de Carol I în 1890

Cea mai importantă realizare a lui Teodor Costescu care şi-a pus amprenta definitiv asupra oraşului Turnul Severin este Palatul Culturii. În 1910, a început campania pentru construirea acestui edificiu, care în timp va purta numele celui care a demarat construcţia sa, Teodor Costescu. Lucrările au fost întrerupte în timpul războiului şi au fost finalizate până în 1928, dar cu mari dificultăţi din cauza lipsei fondurilor băneşti. „Unul dintre marile proiecte care s-au derulat în aceşti ani venind însă din anii anteriori războiului a fost acela vizând continuarea şi finalizarea lucrărilor de la Palatul Cultural. Războiul le întrerupsese şi, ca efect al bombardamentelor şi comportamentului abuziv al trupelor de ocupaţie, clădirea suferise grave avarii. Cu mari greutăţi, cu întreruperi şi după insistenţe şi diligenţe repetate, adesea umilitoare pe lângă autorităţi, instituţii şi persoane capabile să sprijine derularea proiectului, lucrările au fost reluate după 1918 şi finalizate, în parte, în 1924, când Palatul Cultural a fost oficial pus în circuitul public, ca monument închinat împlinirii idealului Marii Uniri a românilor“, spune același istoric Tudor Răţoi.

Teodor Costescu a fost nevoit să apeleze la propria avere  pentru a achita o parte din datorii. În anul 1924, Palatul Cultural fusese inaugurat, dar încă nu era terminată sala mare de spectacole. Teodor Costescu, cu energia şi perseverenţa sa titanică, a cerut sprijin pentru continuarea lucrărilor, însă oamenii se schimbaseră mult după război. În aceste condiţii, Costescu a donat Teatrului suma de 5 milioane de lei. Apoi i-a surprins pe severineni cu un alt gest: „După încheierea păcii, acoperişul teatrului fiind ciuruit de gloanţele duşmane şi cum tablă plumbuită nu se găsea atunci, domnia sa şi-a descoperit dependinţele sale ce aveau acoperişul nou cu astfel de tablă şi care, fiind în valoare de 80.000 lei, a oferit-o gratuit Teatrului.”

”Acest splendid templu are sală de cinematograf, o sală de dans, o sală cu un bogat muzeu dr. C. I. Istrati, o sală cu o bogată bibliotecă I. G. Bibicescu, două restaurante cu terasă, grădină de vară, unică în ţară, uzină electrică proprie, calorifere etc., totul costând frumoasa sumă de 17 şi jumătate milioane lei. Din această sumă s-a achitat numai 6 şi jumătate milioane, bani proveniţi din afaceri comerciale, donaţii, subvenţii etc., în mare parte câştigaţi şi adunaţi de domnul Costescu. Deci, Teatrul mai este dator azi 11 milioane lei“, scria publicistul Emanoil Lega în articolul „Un om şi o acţiune la Mehedinţi“ în ziarul „Universul“ din 17 februarie 1926. Foarte modest din fire, Teodor Costescu a ţinut însă să sublinieze că la înfăptuirea acestui edificiu  au contribuit toţi oamenii de bine din oraşul Severin şi din judeţul Mehedinţi, fără deosebire de avere, poziţie socială şi credinţe,  toate guvernele, Prefectura şi Primăria oraşului.

Pentru a putea finaliza  sala de spectacole a Palatului Culturii – cu o capacitate de 700 de locuri, cu loji şi balcoane –, cu o uriaşă scenă rotativă unică în ţară, a luat o dureroasă hotărâre: vânzarea casei personale din oraşul dunărean, pentru a putea plăti lucrările. Teodor Costescu şi-a vândut casa la un preţ redus şi a locuit în clădirea teatrului. Teodor Costescu a fost primit în Academia Română pentru opera sa culturală, un alt mehedinţean, renumitul matematician Gheorghe Ţiţeica, secretarul Academiei Române, fiind cel care îi aducea marea veste:  „Academia Română, în semn de înaltă apreciere a operei culturale ce aţi întreprins  aproape jumătate de secol la Turnu Severin şi în judeţul Mehedinţi v-a ales, în şedinţa din 30 mai 1934, membru onorar al ei“. Pe 25 martie 1939,  Theodor Costescu a murit  într-un sanatoriu bucureştean.

Bibliografie:

1.  Petre Sergescu, Un mare dascăl: Theodor Costescu,  Cluj-Napoca, 1940
2. Alexandru Stănciulescu-Bârda, In memoriam: Theodor Costescu, 31 octombrie 2022
3. Virgiliu Tătaru, Ion Olaru, Theodor Costescu-viața și opera, Drobeta Turnu Severin, 1996