Dascălul Nicolae Slivilescu a slujit peste patru decenii  învățământul românesc, în special cel gorjean. A luptat ca sublocotenent și comandant de pluton în Al Doilea Război Mondial. Pentru faptele de vitejie a fost decorat de două ori. Cu medalia <<Coroana României>> clasa a V-a cu Spade și Panglică de <<Virtute Militară>> (O.Z.100/1943) și <<Steaua României>> cu Panglică de <<Virtute Militară>> (O.Z.200/1943). A fost rănit în timpul luptelor.

Nicolae Slivilescu a văzut lumina zilei la  4 noiembrie 1913 în comuna Tismana,și tot de acolo a plecat spre stele la 10 decembrie 1986. S-a născut într-o familie modestă de țărani harnici -Ion și Elisabeta Slivilescu-care a crescut șase copii.

Va urma  cursurile Școlii Primare din Tismana, iar în anul 1925 se înscrie la Școala Normală de Învățători din Târgu Jiu pe care o va absolve în 1932. Tânărul învățător ajunge în 1933  în București unde lucrează ca funcționar la Întreprinderea Comunală. În anul următor este încorporat în armată unde urmează Școala de Ofițeri în rezervă de la Ploiești.

S-a întors la cariera didactică în calitate de învățător suplinitor la școala din Nimăiești, județul Bihor la 1 ianuarie 1936. A lucrat și în  alte școli din țară și din județul Gorj, până în vara anului 1942 când  este concentrat și trimis pe front. Luptă cu Regimentul 96 Infanterie până la Odessa, fiind comndant de pluton. Este grav ranit și scapă doar printr-o minune, trezindu-se din agonia morții în mașina plină de militari decedați ce erau transportați spre groapa comună pentru înhumare. Este spitalizat, se face bine și apoi este deconcentrat și trimis acasă pentru refacere.

Se va căsători  cu Elena Popescu, iar după nașterea fetiței Doina, este concentrat din nou si trimis pe front. Luptă eroic pentru eliberarea Ardealului și apoi până în Cehoslovacia. Este deconcentrat în august 1945 și pornește spre casă. Renunță la trenul pus la dispoziție pentru întoarcerea acasă, își cumpără o căruță și doi cai cu care face drumul de întoarcere până la Tismana. Reia activitatea didactică la Certejul de Jos în județul Hunedoara, apoi este transferat la școala din Bărbătești, Gorj pentru ca la 1 ianuarie 1949  să ajungă să predea în comuna sa natală, fiind transferat la școala din Pocruia, apoi la cea din Sohodol, iar la 1 ianuarie 1955 la școala din Vănăta, Tismana, fiind numit și director al școlii.
”Un om deosebit, un bun gospodar, muncitor și cunoscător al tuturor fazelor de lucru a pământului, a aplicării unei munci riguros planificate și bine facute, un exemplu pentru sătenii care ii urmau exemplul și îl respectau într-un mod deosebit. După 41 de ani de muncă, învățătorul Nicolae Slivilescu se pensionează și se dedică în exclusivitate gospodăriei și educației celor patru nepoți ai săi. Se stinge din viață pe 10 decembrie 1986, la doar câteva zile după prăznuirea Sf. Nicolae”, scria Florin Văideanu, fost elev al învățătorului amintit.
Scriitorul gorjean mai amintea despre  participarea la război a lui Nicolae Slivilescu. ”A luptat ca sublocotenent și comandant de pluton. Pentru faptele de vitejie a fost decorat de două ori. Cu medalia <<Coroana României>> clasa a V-a cu Spade și Panglică de <<Virtute Militară>> (O.Z.100/1943) și <<Steaua României>> cu Panglică de <<Virtute Militară>> (O.Z.200/1943). La 16 aprilie 1943, în timpul unui atac, slt. Nicolae Slivilescu a fost rănit în umărul stâng și, fiind inconștient, brancardierii l-au aruncat alături de alte cadavre într-un camion, pentru a fi îngropat într-o groapă comună. Dumnezeu nu a vrut ca el să moară pentru că avea un apostolat de dus pe pământ. S-a ridicat dinte cadavre și dus apoi la spital unde a fost îngrijit și trimis acasă pentru refacere. După terminarea războiului dorința lui a fost să devină dascăl pentru că ar fi putut să rămână ofițer în armată. Dorința lui cea mare a fost să-și educe copii în dragostea de neam și țară, ceea ce a și reușit.”, scrie Florin Văideanu.

”Un moment fabulos pentru mine a fost atunci când a fost învățător-își amintește Florin Văideanu- la Sohodol și parcurgea pe jos 14 km zilnic, de acasă până la școală și înapoi, timp de cinci ani de zile. Efortul său nu a fost în zadar. Generațiile de copii instruite de dascăl s-au dovedit demne de a reprezenta înțelepciunea acestui popor. Aceasta a fost dorința lui cea mai mare, pentru care s-a străduit toată viața”.

Bibliografie:

Florin Văideianu, Dascălul Nicolae Slivilescu, Editura PIM, Iași, 2018

Victor Troacă, In memoriam: ”Dascălul Nicolae Slivilescu” de Florian Văideianu, Gorjeanul, 12 decembrie 2018