
Sunt doar 9 creșe care au fost finalizate în 3 ani, din cele 110 finanțate prin PNRR cu 240 de milioane de euro. Cel puțin pe hârtie, creșele din Gorj trebuiau construite la Ceauru-Bălești, Mătăsari, Tismana și Rovinari. Construcțiile vor fi unele moderne și având un consum mic de energie. Ministerul Dezvoltării a invocat, printre altele, scumpirea materialelor de construcții și actualizări legislative care au schimbat regulile de proiectare și execuție. Guvernul a adoptat joi, 20 februarie, 2025, o ordonanță de urgență prin care Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației este autorizat „să depășească procentul de finanțare publică cu sumele necesare pentru încheierea contractelor de achiziție publică”, pentru finalizarea celor 110 creșe.
Ministerul Educației și Cercetării avertizează că România riscă pierderea a întregii sume din această componentă pe Educație, dar și aplicarea unor penalități de către Comisia Europeană dacă se amână adoptarea măsurilor propuse, conform notei de fundamentare. Pentru construirea a 110 creșe au fost alocați 240 030 000 euro.
România a reușit să atragă doar 500 de milioane de euro din cele 3,5 miliarde pentru investiții în Educație, prin PNRR, în trei ani și jumătate de la aprobarea programului / Toți banii trebuie folosiți în următorul an și jumătate, până în 31 august 2026, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației are în derulare un proiect pentru construirea a 110 creșe prin fonduri din PNRR, termenul de finalizare fiind decembrie 2025.
Contracte și Stadiu de Implementare, conform notei de fundamentare:
- Total contracte de proiectare și execuție încheiate: 100
- 9 creșe: Recepționate integral
- 68 creșe: În diverse faze de execuție
- 23 creșe: În etape de proiectare, obținere avize/autorizații sau în analiză la CNI pentru aprobarea proiectului tehnic
Ministerul Dezvoltării este autorizat să depășească procentul de finanțare publică pentru a termina cele 110 de creșe cu bani din PNRR, potrivit ordonanței de urgență pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, adoptată joi de Guvern.
Componenta 15 – Educație din PNRR cuprinde 7 reforme și 18 investiții beneficiază de o alocare financiară totală de 3.515.416.249 euro.





Lasă un comentariu