
Profesorul Florin Lixandru, fost secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării, a părăsit funcția în această săptămână. Potrivit informațiilor de presă, domnia sa va reveni în fruntea Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Florin Lixandru a fost responsabil cu învățământul preuniversitar prima dată în martie 2018 după ce anterior fusese inspectorul școlar general pe București în perioada 2015 – 2018, iar mai înainte inspector general adjunct.
Florian Lixandru a condus opoziția politică internă pe perioada mandatelor Ligiei Deca, când acesta a criticat la începutul anului 2023, public, susținut de partid, proiectele de legi înaintate de ministru partidelor și a cerut aplicarea lor în 2024.
În ultimii ani, secretarul de stat s-a ocupat și de coordonarea și organizarea olimpiadelor școlare naționale. În 2024, mai multe modificări contestate de profesori și elevi au avut loc la olimpiade, dintre care amintim mutarea întregii olimpiade județene de geografie sâmbăta la prânz pentru un elev de clasa a VIII-a care voia să mai participe la o altă olimpiadă în prima parte a zilei.
Iar la olimpiada de biologie 2024 – etapa județeană din Prahova, comisia națională coordonată de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Florian Lixandru a decis să califice la etapa națională a unui elev deși el obținuse mai puține puncte și a susținut într-un memoriu depus de părinți că a marcat invers răspunsurile pe foaia de concurs din cauza unei stări de rău.
La alegerile parlamentare din 2024, Lixandru a candidat pentru un mandat de senator din partea PSD de Vrancea, al doilea pe listă în județ, după ce a fost inițial trecut pe listele din București, însă nu s-a calificat pentru fotoliu.





Lasă un comentariu