
Revenim de fiecare dată cu plăcere la Novaci pentru a rememora personalități de prim-rang ale învățământului din Gorj. În cazul de față vorbim despre profesorul Serghie S. Leuștean(1923-2008). Dascălul novăcean a rămas în memoria urmașilor atât prin reușitele didactice, inclusiv director de școală, cât și prin acelea ca edil al orașului Novaci, perioadă plină de realizări pentru urbea din nordul județului Gorj.
Serghie S. Leuștean s-a născut în satul Pociovaliștea la 20 august 1923, fiind unul dintre cei patru copii ai familiei de învățători Serghie și Ana Leuștean. Tatăl său, dascăl foarte apreciat la nivel județean, are meritul de a fi construit și condus ca director Școala Primară din Pociovaliștea dar a fost și revizor școlar al fostei plase Novaci. Mama acestuia, învățătoarea Ana Leuștean, s-a remarcat prin scrierea unei monografii a zonei. Eroul acestor rânduri a îmbrățișat meseria părinților și-a făcut-o cu mare succes.
După absolvirea Școlii Primare din Pociovaliștea, Serghei Leuștean va absolvi succesiv cursurile Școlii Normale Târgu-Jiu, cursurile Școlii de Ofițeri Ineu și pe cele ale Facultății de Matematică din Universitatea București. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost pe front pentru a-și face datoria față de țară.
În anii ce au urmat războiului, după 1945, a fost mai întâi învățător la școala din Lunca Bradului din județul Mureș, apoi a revenit în Gorj la Baia de Fier, Cernădia și Novaci. A predat la Liceul din Novaci și la Școala Generală Pociovaliștea. Beneficiind de rezultate foarte bune, apreciat de comunitate și de autoritățile vremii, Serghie Leuștean a fost numit primar al orașului Novaci pentru perioada 1970-1974.Personaj incomod pentru autoritățile din vremea respectivă, a fost schimbat destul de repede. Reușise să lase ceva în urmă, cum ar fi: piața din Novaci, podul de lemn de peste Gilort ș.a. Atunci au demarat lucrările de amenajare a trotuarelor, spațiilor verzi și a șirurilor de brazi care au supraviețuit în preajma străzilor până în anul 2009. Școlile au beneficiat de construcții noi în această perioadă. Cu peste 50 de ani în urmă apărea și Clubul Pionierilor, unitate etalon a activității extrașcolare.
Casele Pionierilor şi Şoimilor Patriei au fost înfiinţate prin HCC al PMP, Consiliului de Miniştri, Ministerul Învăţământului Public şi UTM din noiembrie 1952 în reşedinţele de judeţ şi oraşele unde existau clădiri şi personal didactic necesare desfăşurării activităţilor.
După 1 iunie 1990 CPSP îşi schimbă denumirea în Clubul Copiilor şi Elevilor prin hotărâre de guvern, iar din 1994 în reşedinţele de judeţ, denumirea acestora va fi de Palatul Copiilor.
Odată cu Legea 84/ 1995 a Învăţământului apare si noul regulament de organizare si funcționare actualizat cu apariția Legii educației naționale nr. 1/2011. Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei Novaci a apărut la 5 septembrie 1974 când prin dispoziţia ISJ Gorj se numea director prof. Nicolae Berca şi prof. Eugenia Glăvan – coordonator cerc Cenaclu literar si folclor. Despre începuturi, profesorul Teodor Meseşan își amintea: ,, naşterea CPSP, cu frământările fireşti acestei operaţiuni, se produce în luna septembrie 1974 când în ziua de 19, prin decizia nr. 51 a Consiliului Popular Novaci, reprezentat de primarul de atunci, domnul profesor Serghie Leuştean, ii da certificatul de naştere într-o clădire înconjurată de brazi falnici cu fântâna la poartă, o clădire nou nouţă gata să îşi primească locatarii pe strada Parângului, nr .46 A”
Bibliografie:
Constantin Dârvăreanu, Monografia orașului Novaci, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2018.
Cornel Șomâcu, File din istoria școlii gorjene, Editura Măiastra,Târgu-Jiu, 2010






Lasă un comentariu