Asimilat Gorjului deși s-a născut pe meleaguri vâlcene la Benești, Petrache Poenaru a luptat în rândul pandurilor alături de Tudor Vladimirescu, a fost apoi creatorul steagului României Moderne dar și inginer, matematician, inventator, pedagog, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova, organizatorul învățământului national românesc, inventatorul stiloului dar și membru al Academiei Române din 1870. Practic, ca și în cazul altor personalități ale învățământului gorjean, vorbim de un destin excepțional care a lăsat o operă monumentală.

Așa  cum se spune despre personalitățile excepționale, Petrache Poenaru a pus cei 76 de ani trăiți pe acest pământ  în slujba țării. Petrache Poenaru s-a născut la data de 10 ianuarie 1799, în localitatea Bănești din județul Vâlcea,  în apropiere de Bălceștii Gorjului.  Viitorul inventator  și-a făcut studiile secundare la Craiova, la școala de la Biserica Obedeanu, între 1811 și 1818. Era nepotul vornicului Iordache Oteteleșanu, cel care a avut un rol foarte important în evoluția școlilor din Craiova.
Începând cu  1818 a lucrat la cancelaria Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, iar între 1820  și 1821 a predat limba greacă  la Școala Mitropoliei din București.

 În anul 1821 Petrache Poenaru poate fi găsit ca  secretar al  lui Tudor Vladimirescu în timpul Revoluției de la începutul secolului al XIX-lea.  Aceasta era o funcție publică, eroul acestor rânduri contribuind cu  pana si călimara la evoluția societății de atunci.  A scăpat de persecuțiile la care au fost supuși toți cei care l-au slujit pe  Tudor Vladimirescu  iar in 1822 va obține o bursă de studii la Școala Tehnică din Viena si Berlin. În cele două orașe europene învață despre o seamă de instrumente tehnice noi la vremea aceea: șublere, micrometre. Mai mult, în 1826 primește o bursă franceză și își completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris. În capitala Franței  va studia   topografia si geodezia.
Foarte important, la data de 25 mai 1827 , obține Brevetul francez 3208 pentru ”Condei portăreț fără sfârșit, alimentandu-se el însuși cu cerneală”. Această invenție a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit si în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea solutii pentru îmbunătățirea părților componente pentru a asigura un debit constant de cerneală, precum si posibilitatea înlocuirii unor piese.
Petrache Poenaru va reveni în țară  abia în 1832 și va fi  numit profesor de fizică și matematică la Sf. Sava din București, iar din 1833 devine directorul acestei școli. Tot în 1833 contribuie la înființarea în Țara Românească a cursurilor speciale de matematici superioare, geodezie, mecanică, arhitectură, agricultură și silvicultură. Creează doua clase cu profil ingineresc și le dotează cu manuale si aparatură.
In 1836, la initiativa profesorului Petrache Poenaru se organizează primele observații meteorologice sistematice pentru determinarea temperaturii, presiunii si umezelii aerului.
în 1837 traduce și publică în limba română primul curs de Geometrie, iar in 1841 cursul de Algebră. În acelați an,  1841,  publica, în colaborare, ”Vocabularul frantezo-roman”, în două volume.
In 1838, din funcția  de director general al Școlilor din Țara Românească, va  înființa școlile publice sătești din Muntenia. Numărul acestora ajunsese în preajma Revolutiei de la 1848 la 2236.

Petrache Poenaru s-a implicat direct în dotarea școlilor Craiovei. Astfel, în 1837 el donează Pensionului de fete din Craiova, actualul Colegiu National Elena Cuza, un set de harti – Europa, Asia, Africa, America, Australia – precum si 20 de carti privind ”Cours complet d’education domestiques pour les filles.”
Pentru a sublinia complexitatea activității lui Petrache Poenaru, amintim  că în 1849 acesta publica o lucrare de sericicultura ”Învățaături pentru prășirea duzilor și creșterea gândacilor de mătase”, precedată de editarea, începând cu 1 octombrie 1843, a periodicului ”Învățătorul satului”.

Pentru învăţământul rural, Poenaru a promovat  un conţinut diferit de cel al şcolilor urbane, profilul fiind asigurat printr-o materie specifică: lucrarea pământului şi economia casei.

În cei zece ani în care s-a ocupat direct de educația în mediul rural, Petrache Poenaru a asigurat pregătirea unui număr de aproximativ 2.000 de învăţători, organizarea revizoratelor şcolare, elaborarea „tabelelor lancasteriene” (după care se făcea predarea în clasă), reuşind să pună piatra de temelie a unor mici şcoli în satele românești.

Dascălul s-a căsătorit în 1846 cu Caliope, fiica paharnicului Constantin Hrisoscoleu, devenind astfel proprietarul moșiei Bordei, o suprafață de 80 de hectare. Cei doi soți au avut două fiice, Elena și Smaranda.

În timpul Revoluţiei din 1848, profesorul a devenit membru al Comisiei pentru dezrobirea ţiganilor, dar după înăbușirea mișcării revoluționare, autoritățile l-au atacat dur, acuzându-l că instituțiile pe care le-a condus „au pregătit ideile revoluţionare între români
Petrache Poenaru, ca membru din 5 martie 1850 al Comisiei Tehnice a Departamentului Treburilor din Lăuntru, a fost un militant pentru introducerea mașinilor în activitatea din Țara Românească. La propunerea din 8 aprilie 1854 a Comisiei Tehnice este achiziționată de la Paris o dragă pentru a curăța Dâmbovița de gunoaie.

La 20 octombrie 1850, Poenaru  este numit membru al Eforiei Școlilor Nationale, având ca sarcină să urmărească aplicarea Regulamentului de functionare a școlilor din Țara Românească, semnat de domnitorul Barbu D. Stirbei la 17 octombrie 1850. În document  se prevedea să se înființeze o „Facultate de științe eczacte cu 3 sectii: pentru topografi; ingineri de poduri si sosele; arhitecti“. Ca urmare a implicarii directe a lui Petrache Poenaru, cursurile Scolii de Poduri si Șosele – actuala Universitate Tehnica de Constructii din Bucuresti – încep in ianuarie 1851.
Dupa Unirea Principatelor Romane, Petrache Poenaru participă active  la viața publică și concepe textul Legii instructiunii publice de la 1864.
La 10 septembrie 1870, devine membru al Academiei Romane. Primirea oficiala a fost programata pentru 8 septembrie 1871, dar, Petrache Poenaru fiind bolnav, discursul de receptie, intitulat ”Gheorghe Lazăr și Scoala Română”, a fost citit de prietenul sau Gheorghe Sion.
Petrache Poenaru  a desfășurat o intensă activitate culturală, contribuind la înființarea Societatii Filarmonice (1833), la înființarea Societatii Agronomice și a Școlii de Agricultură de la Pantilimon. A fost unul dintre  inițiatorii înființării Gradinii Botanice din București si a Muzeului Național de Antichităti. Poenaru a colaborat cu numeroase articole in presa vremii si a editat publicațiile periodice Foaia Muzeului National (1836-1838) si Învățătorul Satului (1848), care se distribuia gratuit în mediul rural, în care a publicat articole despre importanța învătamantului si sfaturi pentru agricultori.
S-a stins din viata la 2 octombrie 1875.

Bibliografie:

Xxx, Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii – Dicționar, București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1982

Gheorghe Manolea, Petrache Poenaru-inventatorul stiloului, Univers Ingineresc, nr. 16/2007, 16-31 august 2007.