În decursul vremurilor, în satele care aparțin acum comunei Bălești au trăit și trudit mai multe familii de dascăli, printre care putem aminti și pe învățătorii Vasile și Ioana Bretoiu. Dascălul Vasile Bretoiu a ocupat funcția de director al Școlii Ceauru în perioada 1925-1945. Dascălii ceaureni au avut realizări deosebite pe ogorul învățământului gorjean.

Vasile Bretoiu s-a născut la 16 iulie 1892 ca fiu al lui Constantin de 35 de ani și Ana de 27 de ani. După ce a absolvit Școala Normală din Craiova, a fost numit în învățământ cu titlu provizoriu la data de 1 noiembrie 1915. Va continua ca definitiv la 1 septembrie 1921, cu gradul II la 1 septembrie 1927  și cu gradul I  în 1937. În cariera sa didactică, Vasile Bretoiu a început activitatea la școala Merigoala din județul Teleorman, apoi în județ la Tămășești, Bălăcești și Ceauru.

A făcut stagiul militar în timpul Primului Război Mondial și a luptat pe fronturile acestuia. A fost rănit, a devenit invalid de război, a dobândit gradul de căpitan și apoi pe cel de maior pentru faptele de arme. În  privința gradațiilor profesionale reținem că a obținut gradația I în anul 1921, gradația a II-a în 1926 , gradația a III-a în anul 1931 și gradația a IV-a în 1936.

În anul 1929,  în fosta comună Ceauru,  la iniţiativa proprietarilor din zonă și cu sprijinul învăţătorilor şi fruntaşilor comunei, se pun bazele unei cooperative pentru exploatări forestiere cu numele ”Alunişul”. Cooperativa a început să funcţioneze sub formă de societate cu durată nelimitată, conform legii pentru organizarea cooperaţiei publicată în ”Monitorul Ofi cial”, nr. 71, din 28 martie 1929, şi avea subscrise 420 părţi sociale în sumă de 420.000 lei. Potrivit statutului, societatea avea răspundere nelimitată iar ca scop lucrativ exploata păduri şi organiza prelucrarea, industrializarea şi comercializarea lemnului cu participarea efectivă a membrilor săi pentru a da de lucru asociaţilor şi chiar celorlalţi locuitori din raza ei de activitate, contribuind astfel la ieftinirea acestor produse prin înlăturarea intermediarilor. Aceasta avea obligaţia să înfi inţeze şi să execute plantaţii forestiere, să ajute la educaţia profesională a locuitorilor dând sfaturi referitoare la prelucrarea lemnului şi să sădească între membrii săi dragostea de pădure, spiritul de solidaritate cu aceasta şi să contribuie la răspândirea culturi în rândul maselor populaţiei prin toate mijloacele potrivite acestui scop ș.a.

Capitalul societăţii era format din părţi sociale egale, de câte 1.000 lei fi ecare, iar un asociat trebuia să subscrie cu cel puţin o parte socială dar nu mai mult de 100 părţi. Organele de conducere ale societăţii erau adunarea generală, consiliul de administraţie şi cenzorii. Conform Statutului, Adunarea generală era formată din toţi membri asociaţi înscrişi cu cel puţin 3 luni înainte de convocare şi care erau la zi cu achitarea obligaţiilor către societate. Aceasta se întrunea în şedinţă ordinară o dată pe an, fi ind convocată de consiliul de administraţie cel mai târziu până la 1 aprilie. Hotărârile se luau numai dacă erau prezenţi cel puţin 1/3 din numărul total al asociaţilor cu drept de vot. Femeile căsătorite puteau fi reprezentate în adunare de către soţii lor dacă aceştia erau la rândul lor asociaţi, fără mandat scris. Primii membri aleşi în consiliu de administraţie au fost: Gheorghe M. Brăiloiu – preşedinte, Constantin N. Popescu – vicepreşedinte, învăţătorii Vasile C. Bretoiu, Victor I. Velican şi Nicolae Daviţoiu – membri. O primă condiţie în alegerea acestora a fost interzicerea alegerii în consiliu de rude până la gradul 3 inclusiv. Aceştia erau aleşi pe o perioadă de 3 ani cu dreptul de a putea fi realeşi. Cenzori titulari au fost aleşi: Vasile I. Cârstea, Grigore Gh. Tiţa şi Constantin Gh. Milculescu iar cenzori supleanţi: Ion D. Şendroiu, Gheorghe Al. Cucu şi Ion Gh. Brăiloiu – notarul comunei Ceauru la vremea respectivă.

O chestiune interesantă, deși a fost dascăl și director de școală o viață, Vaile Bretoiu a pus pe piatra de mormânt gradul militar de maior.

Ioana Bretoiu(1896-1945) s-a născut la Vădeni și a ajuns la Ceauru în urma căsătoriei cu învățătorul Vasile Bretoiu. A absolvit Școala Normală ”Elena Doamna ” din București  și a lucrat neînrerupt în învățământ până în 1945 când o boală nemiloasă i-a pus capăt zilelor. La câteva luni de la dispariție, ziarul ”Gorjanul”nr. 3-31 din 31 august-6 septembrie 1945 publica articolul ”Doamna noastră” sub semnătura lui Constantin Vîlceanu. Iată conținutul articolului apărut cu 80 de ani în urmă:

”În ziua de 22 august s-au împlinit trei luni de când ”doamna noastră” a trecut în lumea drepților.

”Doamna noastră”-așa numea toată suflarea din Ceauru pe fosta învățătoare Ioana Bretoiu, vrednică tovarășe de viață  a d.maior –invalid Vasile Bretoiu din satul nostru.

Era ”a noastră”, pentru că de 26 ani de când a pus piciorul pentru prima dată în Ceauru, a fost o minunată dăscăliță în școală, o adevărată mamă pentru cei mici, o soră pentru cei d-o vîrstă și o copilă cuminte pentru cei bătrîni.

Învățătoare de gradul I, ”doamna noastră” poseda și alte multe diplome-răsplata activității sale extrașcolare.

Născută în com. Vădeni , din părinți clăcași pe moșie boerească, în 1896, a urmat cursurile primare în satul natal fiind premiată în toți anii. În 1909 a intrat în școala normală ”Elena Doamna” din București, pe care a absolvit-o, în 1915, clasificată a doua.

Chiar în toamna acelui an a fost numită în învățământ, în comuna Turburea.

Venind războiul de întregire a Neamului, tânăra învățătoare depune o muncă asiduă-alături de doamnele Sterescu, Brădiceanu ș.a.-în îngrijirea răniților din spitalul județean, dovedind bunătatea fără margini a sufletului său.

Trecând cu postul în satu-i natal, Vădeni, la o serbare școlară organizată cu micuțele vlăstare ale satului, -la care participa și prefectul neamț, Șimkat-a intercalat în program și numeroase cântece naționale precum: ”Deșteaptă-te Române”, ”La Turda”, ”Trei culori” și ”La arme”. Prefectul Șimkat s-a uitat urât , firește, dar n-a avut curajul s-o pedepsească ; din contră a felicitat-o pentru curajul său.

Odată cu începerea anului școlar 1919, căsătorindu-se cu învățătorul Vasile Bretoiu, căpitan Invalid  din răsboiul întregirii, a trecut ca învățătoare în  Ceauru.

Aici , și-a împărțit –timp de 26 de ani-lumina din lumina minții sale, suflet din sufletul său, la tot atâtea serii de elevi, mulți dintre ei ajunși astăzi: profesori, învățători, preoți etc. În societate.

Neegalată în organizarea de serbări școlare, în lucru de mână, în cusături naționale mai ales, apoi totdeauna săritoare la orice operă de binefacere,-așa era ”Doamna noastră”, pe care crudul destin ne-a răpit-o în ziua de 22 maiu 1945 a acestui an.

Sfârșitul său-atât de timpuriu-a fost impresionant.

Venind de la București –unde știința medicală făcuse toate sforțările spre a-i reda sănătatea, fără însă a reuși,-în drum pvalea Oltețului ,când a intrat în Gorjul său drag a lăsat sufletul să-i sboare spre Ceruri, iar corpul ei s-a prăbușit în brațele desnădăjduitului soț”

Bibliografie:

1. Cornel Șomîcu, Daniel Cismașu, Învățământul din Bălești arc peste timp, Editura Revers, Craiova, 2014
2. Cornel Șomîcu, Satul și biserica din Ceauru și Bălăceștii de odinioară în lumina arhivelor locale, Crinul Satelor, nr. 21, septembrie 2009.