Elevii și copiii de grădiniță și creșă intră în vacanță de luni, 25 octombrie 2025, timp de o săptămână. Ultima zi de școală din primul modul al anului școlar  2025-2026 e vineri, 24 octombrie, potrivit calendarului cu structura anului școlar 2025-2026. Școala reîncepe pe 3 noiembrie până pe 19 decembrie 2025, când începe vacanța de Crăciun.

Elevii termină cursurile primului modul vineri, pe 24 octombrie 2025, iar prima vacanță este în perioada 25 octombrie și 2 noiembrie, potrivit calendarului cu structura anului școlar 2025-2026.

Elevii trebuie să aibă o notă la purtare în fiecare modul până vineri, iar la restul materiilor profesorii nu sunt obligați să pună note în fiecare modul.

Următoarea vacanță este cea de Crăciun care începe pe 20 decembrie, sâmbătă și se încheie pe 7 ianuarie 2026.

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.


Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Școlile au avut termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”. Unele școli deja au organizat unul dintre aceste programe în această săptămână 20-24 octombrie 2025.

Lasă un comentariu

Tendințe