
Sindicatele din educație organizat miercuri, 10 decembrie 2025, „un protest de amploare” în Piața Victoriei, în contextul tensiunilor tot mai mari cu Ministerul Educației și a nemulțumirilor acumulate în școli după măsurile adoptate în toamnă. La miting au participat și sindicaliști din Gorj, alături de colegii lor din întreaga țară, după cum ne-a transmis profesorul Constantin Huică, președintele USLI Gorj.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și-a chemat membrii la manifestație sub sloganul „Împreună pentru Educație”, cu mesajul: „Demnitatea profesorilor nu se negociază și școala românească nu se reformează prin dezbinare”. Protestele nu se opresc aici. Studenții din întreaga țară anunță un miting joi, 11 decembrie, împotriva măsurilor de austeritate care au redus bursele și au afectat sistemul de educație. Acțiuni similare vor avea loc simultan în București, Cluj, Iași, Oradea, Brașov și Timișoara.




Lasă un comentariu