Un document de arhivă  inedit  despre averea premierului Gheorghe Tătărescu din satul Poiana-Rovinari

Gheorghe Tătărescu(1886-1957) a fost cel mai important om politic al secolului XX născut în Gorj, ocupând în perioada 1933-1937 și  1939-1940 funcția de prim-ministru al  Guvernului României. Provenea din boierimea olteană prin ambii părinți, tatăl său-Nicolae Tătărescu-fiind general al armatei române. Este un personaj  controversat după ce a colaborat în perioada 1945-1947 cu reprezentanții comuniștilor, fiind arestat în perioada 1950-1955. În perioada 1940-1944 a ieșit din viața politică și s-a retras în Gorj la Poiana. A deținut această proprietate între 1919 și 1950, anul  când a fost confiscată de comuniști. După 1989, proprietatea a fost retrocedată familiei, fiica fostului premier donând complexul de la Poiana către Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”.

 Comisiunea de control a averii demnitarilor în 1941, în urma controlului făcut la moșia din Poiana-Rovinari a lui Gheorghe Tătărescu, a întocmit un document care ne oferă informații importante despre proprietatea Tătărescu din satul Poiana-Rovinari. ”Actul de expertizare și evaluare a investițiilor făcute între anii 1920-1937 pe proprietatea dlui Gh. Tătărescu, fost prim-ministru din comuna Poiana jud. Gorj” ne lămurește, pe baza informațiilor proprietarului, evoluția în timp a complexului făcut la Poiana după Primul Război Mondial.

1. Cula Tătărescu  în perioada interbelică

Documentul din 1941, aflat în păstrarea Arhivelor Naționale,  ne oferă o descriere amănunțită a Culei Poenaru sau Tătărescu la nivelul perioadei interbelice. Comisia de control concluziona că vila de locuit ”este o veche casă boerească, care în urma recentelor renovări și transformări nu a mai păstrat decât o parte din zidăriile masive ridicate pe la jumătatea secolului al XVIII-lea”.

Investigațiile Comisiei stabiliseră că în 1919 Gheorghe Tătărescu găsise o anumită situație în privința Culei: ”ultimul cat al caselor-adică ”cula” propriu zisă –nu mai exista, deoarece fusese dărâmată de fostul proprietar, din cauza degradării  în care ajunsese. În locul acesteia se construise între timp un acoperiș, casa rămânând astfel numai cu parter și un singur cat și numai cu denumirea veche de culă.”

Clădirea cumpărată de Gheorghe Tătărescu avea și alte probleme. Bunăoară, ”și acest rest de constructie fiind deteriorat avea nevoie de reparații, astfel încât chiar din primii ani (1920-1921) după cumpărarea proprietății au fost necesare unele lucrări de consolidare, la care mai târziu(1923) s-au adăugat transformări radicale și refaceri importante, ba chiar și unele adăugiri în plan, care au mărit suprafața clădită, precum și unele lucrări de instalație sanitară.”

Lucrările au continuat la proprietatea de la Poiana. ”…transformată și renovată, iar mai târziu(1933-1935) înzestrată cu instalație completă de lumină electrică, bae la etaj , etc. această clădire a devenit o confortabilă vilă de țară, înfrumusețată cu mult gust prin piese de mobilier românesc și de stil bine alese, care dau cu deosebire interiorului un aspect foarte plăcut.

Cât privește construcția propriu-zisă-cu excepția parchetului cu care s-au pardosit camerile principale dela etaj(anul 1933) și a tâmplăriei de stejar cu care a fost înzestrată(1923) toată casa, ea nu poate fi socotită drept o clădire luxoasă, prin natura lucrărilor executate, în care nu s-au întrebuințat materiale de preț. ”

Iată cum era descrisă Casa Tătărescu de la Poiana: ”PARTERUL are o formă generală pătrată în plan, cu laturile de circa 13,10 x13,10 ml, la care se adaogă un mic corp secundar de 2,10×3,60 mp, suprafața totală clădită la acest nivel fiind așadar de circa 171,65+7,85=179,50 mp.

ETAJUL are o suprafață cu aproximativ 8,00 mp. mai redusă(171,50 mp.) din cauza unei mici porțiuni de plan (cerdacul posterior  de 1,60x 4,95 m) care nu este clădită decât la parter.

Neavând subsol, clădirea este așezată cu parterul direct la nivelul terenului, față de care este ridicat numai cu o singură treaptă. Parterul are circa 2,50 m. înălțime interioară, iar etajul 2,80 m. Acoperișul înalt cuprinde un pod general nelocuit deasupra întregei construcțiuni și este învelit cu  șiță. Construcția acoperișului a fost refăcută probabil prin anul 1923 când au avut loc cele mai importante lucrări de refacere ale casei.

Cea mai mare parte din zidurile exterioare au fost menținute în forma lor anterioară, cu mici modificări rezultate din schimbarea dimensiunei a unor uși și ferestre cu ocazia refacerii tâmplăriei(1923)  cum este cazul spre exemplu cu ferestrele din fațada spre grădină corespunzătoare zidului exterior al sufrageriei.

Partea din clădire care cuprindea porticul dela intrare și loggea dela etaj, inclusiv încăperea de bae dela parter, a fost radical modificată în anul 1923, astfel încât această porțiune poate fi socotită ca rezidită din nou (cu materialul vechiu existent).”

Raportul consemna și elementele de construcție adăugate – cerdacul de lemn de la parter din fațada posterioară și scara de serviciu exterioară –dar și schițele acelor adăugiri și planurile întregii clădiri. Se făcea un total al cheltuielilor, reparații plus mobilier, la momentul efectuării acestora, puțin relevant pentru cititorul contemporan. Tot mobilierul era estimat la 133 500 lei, o cifră modestă și pentru vremurile acelea.

În documentul menționat găsim și părțile componente ale clădirii numerotate: 17 inventariate la Parter și 11 la Etaj. Printre componentele inventariate la Parter găsim: un portic în 5 arcade de zidărie; un mic vestiar sub scară; sală de intrare(vestibul); sală de primire; coridor-degajament; mică încăpere debara; sufragerie formată din trei încăperi consecutive și comunicante prin arcade; cameră de rezervă; mic birou bibliotecă; cerdac cu stâlpi, parapet și construire de acoperiș de lemn cu învelitoare de șiță; coridor de serviciu; baie de servitori cu instalație simplă sanitară , cadă cu sobă, Wc, chivetă etc.; cămară și oficiu. Pardoseala era în general dușumea de lemn sau plăci de mozaic.

La Etaj erau inventariate 11 elemente: sală centrală; cameră  secundară, două camere de dormit, două camere de odihnă, salonaș, loggea(cerdac)  cu 5 arcade trilobate pe coloane de zid; cameră de bae; săliță de intrare; scară exterioară de lemn de brad acoperită cu  streașină largă. Evaluatorii subliniau: ”Construcția este înzestrată cu instalație de apă și canal la băile dela parter și etaj și cu instalație de lumină electrică în toate camerile”.

Membrii echipei de control-inginerul Marin I. Berechet, arhitectul Richard Bordenache și judecătorul Ioan Popescu-ne-au lăsat un raport destul de amănunțit a averii lui Gheorghe Tătărescu pe care continuăm să îl prezentăm în cele ce urmează:

1. Casa de oaspeți ”Antonie Mogoș”

”A doua clădire importantă a proprietății este casa oaspeților denumită ”Casa Mogoș”, care este construită (1935) mai retras, în grădina delângă casa principal, după modelul casei cu același nume din expoziția Muzeului de Artă Națională Carol I din București. ”, se arăta în raportul menționat. Documentul  aprecia la 323 000 lei valoarea acestei construcții.

”Partea de sus a construcției, adică etajul care cuprinde apartamentul de locuit executat în lemn de stejar  după modelul original, și acoperișul de lemn de stejar după modelul original, și acoperișul de lemn cu învelitoarea de șiță, a fost cumpărată gata într-o expoziție din București și transportată la Poiana, unde a fost   remontată pe un soclu de zid și înzestrată cu unele lucrări interioare.

Planul construcției are în plus față de casa Mogoș originală, o scară de lemn de acces  la foișorul din fațadă, două camere în spre fațasa posterioară, o bae, o cabină de WC și o mica debara.

Deasemenea s-a executat în plus subsolul, în soclu casei, care cuprinde o pivniță(cramă)  cu intrare laterală direct de afară. Construcția  subsolului are 2,30 m., înălțime liberă interioară, iar a apartamentului 2,50 m. Zidăriile soclului sunt executate  din bolovani  cu mortar  de var gras și ciment , iar cele ale etajului din lemnărie la exterior data cu carbolineum și zidărie la interior.

Planșeul peste subsol a fost executat din beton armat; clădirea  măsoară la nivelul soclului circa 100 m.p.

Aspectul interior al apartamentului  este acela al unei locuințe în stil rustic, având pardoseală de stejar , tâmplărie de stejar, pereți simpli tencuiți și văruiți, sobe de teracotă smălțuită ( 4 buc. Câte una în fiecare camera), tavane cu grinzi de stejar aparente, instalație completă de bae și WC(camerile respective fiind pardosite cu mozaic, iar pereții îmbrăcați cu faianță pe 1000 m. înălțime) instalație completă  de lumină electrică etc. Mobilierul este de asemenea în stil rustic, confecționat din lemn de stejar  sculptat cu îmbrăcăminte de țesături românești, covoare oltenești, draperii la ferestre  brodate românește , lămpii de pământ ars smălțuit etc.

La exterior construcția lemnoasă reproduce cu fidelitate  modelul original al casei cu grinzile grele de stejar, stâlpii și balustradele cioplite în stejar la cerdac și foișor etc. Cerdacul și foișorul au pardoseală de ciment sclivisit.

Cât privește  pivnița de la subsol, pardosită cu lespezi de piatră din regiune , are păreții și tavanele boltite, tencuite și văruite simplu, mobilier rustic de cramă (mese, scaune și banchete de stejar), precum și vase de vin, budane, butoaie, damigene, plosci,  etc. care dau acestui interior aspectul caracteristic al vechilor pivnițe din regiunile vinicole ale Franței sau Germaniei”, se arată în documentul amintit.

1. Biserica ”Sfântul Gheorghe”

Se afla situată în grădina din spatele casei Tătărescu. Era vorba de o constructie veche de lemn  din secolul al XIX-lea renovată în anii 1923-1924. La acel moment s-a refăcut acoperișul de lemn cu învelitoarea de șiță și turla clopotniței  de lemn. În jurul bisericii s-a făcut un trotuar de bolovani. Lucrările erau evaluate  la 23 250 lei pentru momentul când s-au făcut.

”Deasemenea  mai târziu(1933) biserica a fost înzestrată cu instalație de lumină electrică și cu următoarele piese de mobilier:

Naos: două sfeșnice metalice, una masă simplă de brad, un pupitru evanghelier, 2 strane a câte 4 scaune de stejar  și 2 jilțuri, idem, o tâmplă de altar de stejar cu sculpturi și cioplituri țărănești , ornată cu icoane și porți pictate rustice, 3 candelabre de argint, 6 icoane pictate pe lemn , perdele brodate țărănești la ferestre, un candelabru central  (atârnat de tavan) de alamă cu brațe. ”, se arăta  în raport.

Accesul  către biserica familiei Tătărescu se făcea printr-o poartă acoperită, de mici dimensiuni, realizată din lemn de stejar ornamentată cu o sculptură. În partea superioară a porţii apare sculptat chiar anul construcţiei – 1846, dar şi simbolul solar, în plan central. (…) În partea de nord-vest se află o clopotniţă pe stâlpi de lemn, iar clopotul, realizat în Italia, poartă emblema Sfântului Gheorghe. „Biserica „Sf.Gheorghe” în satul Poiana a fost filială a parohiei Rovinari şi era aşezată pe un platou, în partea de vest a grădinii. Construită la începutul secolului al XIX-lea din lemn, biserica a fost folosită, din anul 1919, ca paraclis de către familia Tătărescu.

Alte elemente de inventar  erau:

Cavoul ”de lângă biserică este o constructie subterană de circa 3.00×4.00 m în plan, acoperită cu boltă și marcată la exterior printr-un postament simplu de piatră cu uși rustice de lemn de brad cioplit (execuție anul 1933). ”

Tot în grădina bisericii se mai aflau un chioșc ”belvedere” o clopotniță  și două porți de lemn.

Clopotnița ”constă dintr-un acoperiș de șiță pe 4 stâlpi de lemn, cu clopot de bronz și toacă”.

Chioșcul belvedere ”este o constructie  circulară (diametrul cca 3 m) de lemn cu acoperiș de șiță și o masă centrală  executată dintr-o rădăcină  de nuc cu bănci împrejur(1933).”

Poarta ”din spatele bisericii executată din lemn de brad și ramă sculptată de stejar cu 4 icoane rustice și acoperiș de șiță ”.

Se adăugau și alte obiective:

-Casa de locuit a administratorului

-Casa personalului cu bucătăriile, spălătoriile etc.

-Grajdul de vite

-Cuptorul de pâine

-Ghețăria

-Porumbarul sau pătulul

-Clădirea garajelor

La Poiana, familia Tătărescu a construit  un ansamblu architectural, Valoarea istorică a acestuia  este dată de personalitatea celor doi proprietari, Aretia şi Gheorghe Tătărescu. Au trecut pe la Poiana oameni politici şi de stat, personalităţi ale vieţii sociale ale vremii. Dintre aceştia reamintim pe  Carol al II-lea, regina Elena, regele Mihai, principesele Ileana şi Elisabeta, principele Nicolae, prinţul George Valentin Bibescu, soţia acestuia Martha Bibescu, Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu, I.Gh.Duca, Nicolae Iorga și mulți alții.

În anii 2000-2002 Ansamblul  a fost strămutat la secţia de etnografie de la Curtişoara.

Bibliografia:

1. Cornel Șomîcu, Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului, în VERTICAL, ianuarie-martie 2023
2. Mihai Pasere, Monografia Rovinarilor, 30 de ani de la înființarea orașului Rovinari (1981-2011), Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Tg-Jiu, 2011, (ediția I)
3. Cornel Șomîcu, Gheorghe Tătărescu și ”pactul cu diavolul ” comunist, în VERTICAL, iulie 2011
4.  „Verificarea averilor foștilor demnitari ai Statului român”, Revista economică, nr. 40-41, 12 octombrie 1940, p. 246
5. Cornel Șomîcu, Cum a ajuns Gheorghe Tătărescu „tovarăş de drum” al Comuniştilor, în VERTICAL, 14 iunie 2012.