
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj – Mehedinți, alături de Cotidianul „Gorjeanul” și Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale, cu sprijinul Muzeului Național „Constantin Brâncuși” organizează, la Târgu Jiu, marți, 29 septembrie, de la ora 14:30, Simpozionul cu tema „Jean Bărbulescu, personalitate a presei din Oltenia, în perioada interbelică”.
Evenimentul are loc în Anul Național „Constantin Brâncuși”, la fostul sediul al Cotidianului „Gorjeanul”, cel mai vechi ziar înființat în județul Gorj, în anul 1924, fondator Jean Bărbulescu.
Simpozionul se va bucura de prezența unor personalități din viața cultural-artistică și din media locală și națională și va propune publicului o expoziție fotodocumentară, cu materiale, în premieră, despre Jean Bărbulescu, activitatea ziarului și perioada în care la Târgu Jiu au fost puse bazele Ansamblului „Calea Eroilor”, realizat de sculptorul Constantin Brâncuși.
Din programul evenimentului nu va lipsi: prezentarea unor studii referitoare la câteva aspecte esențiale legate de epoca în care Jean Bărbulescu s-a consacrat, precum – relația cu scriitorul Tudor Arghezi; susținerea demersurilor făcute de Arethia Tătărescu pentru construirea la Târgu Jiu a Ansamblului „Calea Eroilor”; importanța presei vremii în viața comunităților locale, precum și prezentarea unor documente inedite care vizau comunitatea gorjenilor din SUA, în urmă cu 100 de ani și scrisori publicate de ziarul „Gorjanul” la momentul respectiv.
Programul evenimentului
–vernisaj expoziție fotodocumentară cu materiale provenite de la Arhivele Naționale, Filiala Gorj (note Paula-Cristina Vasiloiu, șef Serviciu la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Gorj);
–prezentare studiu „Viața și activitatea ziaristului Jean Bărbulescu” (istoric Gheorghe Nichifor, consilier în cadrul Consiliului Județean Gorj);
–prezentare studiu „Relația dintre Tudor Arghezi și Jean Bărbulescu, în perioada în care scriitorul a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu” (profesor Zenovie Cârlugea, jurnalist Zoia Cârlugea);
–prezentare studiu „Demersurile Arethiei Tătărescu privind construirea Căii Eroilor la Târgu Jiu, reflectate în paginile ziarului Gorjanul” (jurnalist Adina Andrițoiu);
–prezentare scrisori ale comunității gorjenilor din SUA, publicate în urmă cu 100 de ani în ziarul „Gorjanul” (istoric și muzeograf Valentin Pătrașcu, Muzeul Județean Gorj);
–prezentare studiu „Importanța presei în viața comunităților locale din Gorj, în perioada interbelică” (jurnalist și istoric Cornel Șomîcu).






Lasă un comentariu