
Daris Mănescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a lansat în aceste zile volumul „Începuturile Țării Românești. Între invazie și dominație”, o lucrare care aduce o perspectivă nouă și bine documentată asupra unuia dintre cele mai importante momente din istoria poporului român. Asistăm la un debut editorial inedit atât prin vârsta autorului, are doar 17 ani, dar și prin tematica complexă abordată. Elevul amintit este olimpic national la disciplina Istorie și anul acesta a obținut calificarea la faza națională a mai multor competiții școlare naționale.

Cartea recent apărută și prefațată de profesorul Claudiu Mărăcine, dascălul de la clasă al lui Daris Mănescu, este o lucrare surprinzător de complexă și matură prin prisma vârtei autorului. Cei care vor citi volumul o să aibă parte de surpriza unui discurs matur, argumentat și de aportul unui apparat critic solid. Asistăm, rămâne să vedem confirmarea cu următoarele apariții editoriale, la nașterea unei voci distincte în istoriografia gorjeană și, implicit, cea națională.
„Istoria poporului român nu se rezumă doar la secolul al XIII-lea, ci reprezintă o succesiune complexă de evenimente, transformări și influențe care au modelat identitatea sa de-a lungul veacurilor,” subliniază autorul, invitând cititorii să privească trecutul românesc dincolo de mituri și clișee, autorul ne anunță deja și alte noi contribuții care să acopere alte perioade istorice și, probabil, alte tematici. Deja aflăm că are în pregătire o monografie a satului Pocruia de unde se trag bunicii săi.

Actualul volum se concentrează asupra cristalizării formațiunilor prestatale sud-carpatice și asupra constituirii Țării Românești în contextul geopolitic dificil al secolului al XIII-lea. „În istoria Europei Centrale și de Est, relațiile dintre Regatul Ungariei și teritoriile de la sud de Carpați, deținute de țarii bulgari, au fost marcate de rivalități, expansiuni teritoriale și influențe culturale. Dincolo de bariera naturală a munților, regii maghiari și nobilimea transilvăneană au căutat să își extindă dominația asupra teritoriilor viitoarelor formațiuni statale, Țara Românească și Moldova, fie prin campanii militare, fie prin strategii politice și economice.”
Această expansiune „nu a fost un proces linear, ci a fost influențată de contextul geopolitic al vremii: conflictul Regatului Maghiar cu statul fondat de Dinastia Asăneștilor. Relațiile cu voievozii locali au variat de la alianțe și vasalitate la lupte deschise, reflectând un joc de putere complex și dinamic,” explică Daris Mănescu, care pune accent pe o abordare istorică riguroasă, documentată cu surse de epocă și o bibliografie relevantă.
Volumul se remarcă printr-un echilibru între stilul academic și accesibilitatea pentru cititorul larg, evitând speculațiile gratuite și oferind o analiză clară și lucidă a proceselor care au dus la afirmarea identității românești în sudul Carpaților.
Așa cum remarcam și anterior, această lucrare a lui Daris Mănescu ne anunță o voce promițătoare a noii generații de istorici români, încurajând o înțelegere hiperlucidă și eliberată de prejudecăți a trecutului nostru comun.
Lansarea volumului de debut al lui Dragoș Mănescu s-a produs la începutul acestei săptămâni la Muzeul de Artă Tg-Jiu în prezența unui numeros public alcătuit din profesori și elevi, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Societății de Științe Istorice, Filiala Gorj, Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu, Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu” ș.a.





Lasă un comentariu