Dascălul gorjean Gheorghe Mănoiu  s-a născut la 15 august 1895, în satul Rasova, din comuna Băleşti, în familia ţăranilor săraci Gheorghe şi Aniţa Mănoiu. A urmat  cursurile şcolii primare din satul natal, apoi Şcoala Normală Craiova. La 4 aprilie 1915, este încorporat în armată şi propus pentru Şcoala de ofiţeri de rezervă. La 4 octombrie 1915, Gheorghe Mănoiu  va absolvi  şcoala şi este înaintat la gradul de sublocotenent. Lăsat la vatră, este numit învăţător chiar la şcoala primară din satul natal, Rasova. Va  participa ca și combatant la ambele războaie mondiale, ajungând până la gradul de maior. Este înmormântat în Cimitirul din Târnăveni după ce a murit pe frontul celui de-al doilea război mondial.

În vara anului 1917 este concentrat şi va participa vitejeşte la marea bătălie de la Mărăşeşti, unde a fost rănit. Tot atunci a fost decorat cu ordinul „Crucea Comemorativă” şi înaintat la gradul de locotenent. În timpul spitalizării de la Iaşi, sublocotenentul Gheorghe Mănoiu se reîntâlneşte cu sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, pe care o cunoștea anterior,  cu care se împrieteneşte şi apoi se logodeşte. Împreună înduraseră gerul de pomină şi tifosul nimicitor, în iarna şi primăvara lui 1917, şi participaseră în cadrul aceleiaşi unităţi gorjene, Regimentul 43/59 infanterie, unitate desprinsă din Regimentul 18 Gorj, la pregătirile pentru luptele ce urmau a fi date în vară. Aleasa inimii lui însă cade eroic în fruntea plutonului său. Este rănită şi, în ziua de 23 august 1917, viteaza fiică a Gorjului a încetat din viată în Spitalul Militar Iaşi.

Sunt mai multe momente care l-au legat pe Gheorghe Mănoiu de dragostea vieții lui, Ecaterina Teodoroiu. Astfel, în luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiaşi, Cătălina Toderoiu a fost rănită de un obuz la ambele picioare, fiind internată la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi. Aici îl va reîntâlni pe sublocotenentul Mănoiu, care fusese şi el rănit.

După ieşirea din covalescenţă, la începutul anului 1917, Ecaterina a fost încadrată în Regimentul 34/59 Infanterie, în calitate de comandant de pluton în Compania a 7-a, unde se afla sub comanda sublocotenentului Gheorghe Mănoiu. Colonelul Jipa, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, a menţionat episodul sosirii eroinei: 

„În ziua de 23 ianuarie 1917, Ecaterina Teodoriu terminându-şi convalescenţa în spital şi neavând în Moldova niciun cunoscut şi nicio legătură cu nimeni, şi-a adus aminte de tovarăşul său de spital şi s-a hotărât să se ducă la regimentul din care făcea el parte. De aceea, luând o sanie particulară, s-a transportat din Iaşi în comuna Dumitreşti-Gălăţei, unde era cantonat Regimentul 43/59 Infanterie. Acolo s-a prezentat domnului maior Mareş, comandantul regimentului şi i-a raportat că a venit la regiment în calitate de cercetaşă voluntară cu scopul de a îngriji de soldaţii bolnavi, printre care începuse să se declare tifosul exantematic.

Domnul comandant al regimentului a prezentat-o corpului ofiţeresc la popotă şi i-a îngăduit să se instaleze în cantonamentul Companiei a 7-a pe care o comanda sublocotenentul Mănoiu. Aici, timp de aproape o lună de zile, a îngrijit cu mult devotament de numeroşii bolnavi în Compania a 7-a, a stăruit să se facă despăduchierea lor şi chiar a gătit la bucătărie pentru soldaţi. În ziua de 7 februarie 1917 s-a dus la Iaşi şi s-a prezentat M.S. Regina Maria, rugând-o să îmbunătăţească traiul soldaţilor din Regimentul 43/59 Infanterie. M.S. Regina a ascultat-o cu bunăvoinţă şi apoi a ordonat ca să i se pună în sanie 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi. Aceste daruri Ecaterina Teodoriu le-a împărţit personal la toţi soldaţii din regiment. În ziua de 14 februarie, în urma unui denunţ anonim la Marele Cartier General cum că în cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se găseşte o femeie, domnul colonel Lăzărescu, şeful de stat major al Diviziei a II-a a făcut o anchetă. Simţindu-se vizată prin această anchetă, Ecaterina Teodoroiu s-a prezentat în persoană domnului general Broşteanu, comandantul Diviziei a XI-a, şi i-a raportat situaţia sa.

Domnul general Broşteanu găsind întemeiate cele raportate de Ecaterina, a ordonat Regimentului 43/59 Infanterie să o menţină la serviciu ca şi până atunci, dându-i respectul cuvenit şi a raportat verbal A.S.R. Principele Carol. A.S.R. Principele Carol şi-a adus aminte că o cunoaşte pe Ecaterina şi va interveni la M.S. Regele să o decoreze. În adevăr, la 17 martie 1917, M.S. Regele a decorat pe eroină cu Medalia «Virtutea Militară» de aur şi i-a acordat gradul de sublocotenent onorific în Regimentul 43/59 Infanterie, plătindu-i-se solda corespunzătoare din Casa Palatului. De la această dată eroina a luat parte completă la instrucţia trupei în timpul refacerii, fiind ataşată plutonului comandat de sublocotenentul Mănoiu în Compania a 7-a iar când sublocotenentul Mănoiu lua comanda companiei, ea rămânea drept comandant de pluton”.

În iulie 1925, locotenentul Gheorghe Mănoiu era avansat la gradul de căpitan şi mutat la Regimentul 19 infanterie Caracal. În perioada 1939 – 1944, a fost concentrat de mai multe ori. După actul de la 23 august 1944, căpitanul în rezervă Gheorghe Mănoiu a cerut să fie trimis pe front pentru a lupta ca voluntar. Cererea i-a fost aprobată şi a fost numit comandant de companie. De aici trimite fratelui său o scrisoare în care menţiona: „Să ştii că sunt fericit pentru că am ocazia de a lupta din nou cu arma în mână împotriva cotropitorilor germani care mi-au ucis pe Ecaterina Teodoroiu, logodnica mea”.

În luptele pentru cucerirea cotei 495 de la Oarba de Mureş, căpitanul Gheorghe Mănoiu a fost rănit grav. Cu stomacul perforat şi plămânii ciuruiţi de gloanţe, a fost transportat la spitalul din Târnăveni, unde, cu tot efortul depus de medici, în ziua de 23 septembrie 1944, bravul erou a încetat din viaţă pe masa de operaţii. Înainte de ultima bătălie, căpitanul Gheorghe Mănoiu şi ostaşii de sub comanda sa au rostit jurământul pe care, cu 27 de ani în urmă, îl rostiseră şi luptătorii de la Mărăşeşti:„PE AICI NU SE TRECE!”. Şi luptătorii români şi-au ţinut jurământul: duşmanul a fost învins, dar cei mai mulţi dintre ei se află astăzi în Cimitiriul din Târnăveni.

Știm astăzi că între cele două războaie mondiale, Gheorghe Mănoiu s-a aflat la catedră. În 1944 a revenit pe front pe masa de operație la spitalul din Târnăveni, județul Mureș. Este înmormântat, cu alți 490 de eroi, în cimitirul din orașul Târnăveni – o parte din cei 11.000 de eroi căzuți în bătălia de la Oarba de Mureș. Un cămin cultural din satul Rasova din comuna Bălești îi poartă numele pe meleagurile natale începând cu anul 2023.